prcalciu-cu-icoana-pe-care-este-pictat-valeriu-gafencu.jpg

Una din sectiunile siteului nostru, dedicata in mod deosebit Sfintilor romani care au patimit in inchisorile comuniste se numeste “Sfintii pe care nu vrem sa-i cinstim“, facand aluzie tocmai la faptul ca, in ciuda adunarii de-a lungul acestor ani a unui “nor de marturii” – vorba Scripturii – nu numai ca nici macar nu s-a luat initiativa, la nivel oficial, a canonizarii lor – adica a recunoasterii sfinteniei acestora de catre institutia Bisericii noastre si a girului dat pentru proslavirea lor soborniceasca – dar s-a manifestat (mai fatis sau mai “surd”) o rezistenta si o aversiune obstinata fata de ideea cinstirii marturisitorilor si patimitorilor veacului trecut . Despre aceasta situatie parintele Iustin de la Petru-Voda spunea la un moment dat: “Sa stiti ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu, pentru că nu cinstim, nu respectăm, nu recunoastem jertfa. Ne opunem cu îndârjire descoperirii unor moaste de sfinti români“.

Dar iata ca acum, cu mare bucurie aflam, de pe blogul fratelui Laurentiu Dumitru, de o mai mult decat laudabila initiativa publica in aceasta directie luata de parintele staret al Manastirii Antim, parintele Mihail Stanciu, al carui apel ne facem datoria sa il reproducem si noi aici, pentru o cat mai larga difuzare, urmand ca textul integral al articolului Ralucai Tanaseanu sa-l puteti citi direct de la sursa. In acelasi timp si in aceeasi ordine de idei, chiar astazi am aflat si am dorit sa semnalam la randul nostru si aparitia pe ORTODOXMEDIA a unei remarcabile conferinte foarte recente de la Deva a fratelui nostru teolog si misionar Danion Vasile (impreuna cu alti conferentiari), Despre canonizarea sfintilor inchisorilor, pe care v-o recomandam, de asemenea:

parintele-mihail-stanciu.jpg

Parintele Mihail, egumenul Manastirii Antim, adreseaza o chemare catre toti bunii crestini care au dragoste fata de sfintii romani, de a strange marturii despre minunile sfintilor romani, canonizati sau care urmeaza a fi canonizati. “Avem multi sfinti care mijlocesc inaintea lui Dumnezeu pentru noi, cei de azi. Sunt unii si in viata, pe care Dumnezeu ii stie, pentru ca daca n-ar fi oameni placuti lui Dumnezeu, Dumnezeu n-ar mai tine cetatea aceasta sau alte cetati sau tara aceasta. Traim o vreme foarte tulbure din punct de vedere al puritatii credintei in Dumnezeu. Important este sa cunoastem ortodoxia, sa o traim, si sa-i iubim pe inaintasii nostri care ne-au transmis-o, pe sfintii marturisitori ai Bisericii care sunt dovada cea mai clara ca Hristos e prezent, lucreaza si sfinteste oamenii in toata vremea si in toate locurile, ca Biserica e vie, ca Duhul Sfant viaza, lucreaza si sfinteste Biserica lui Hristos. Daca ne uitam in calendar, mai toti sfintii sunt martiri, mucenici sau marturisitori de limba greaca. Aceasta deoarece crestinii din primele trei secole au fost crescuti in aceasta cultura greaca, cotropiti mai apoi de Imperiul Roman, care treptat s-a increstinat si el. Eu cred ca si neamul romanesc are cate un sfant pe fiecare zi, cel putin. Sunt mii de sfinti romani inaintea lui Dumnezeu care mijlocesc pentru noi si pe care nu-i stim, dar care trec pe langa noi, cum trec fluturii printr-o pajiste. Sa aducem marturii sincere, curate, de viata, de fapte, de sfaturi si de invataturi ale placutilor lui Dumnezeu“.

Cei care detin astfel de marturii sunt rugati sa le trimita la adresa de e-mail: sfintii.romani@gmail.com sau pe adresa Manastirii Antim, strada Antim nr.29, sector 4, Bucuresti, cu mentiunea: “Pentru parintele Mihail”.

ic12gata.jpg

 

Cititi si: