Război întru Cuvânt

“Un vultur zbura în înãltimi, se desfãta de frumusetea lumii si gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depãrtãri întinse: peste vãi si munti, mãri si râuri, câmpii si pãduri; vãd multime de fiare si pãsãri; vãd orase si sate si cum trãiesc oamenii. Dar cocosul de la tarã nu cunoaste nimic în afara ogrãzii în care trãieste si nu vede decât câtiva oa­meni si câteva dobitoace. Voi zbura la el si-i voi povesti despre viata lumii“. Si vulturul a venit sã se aseze pe acoperisul gospodãriei si a vãzut cât de tantos si de vesel se plimba cocosul în mijlocul gãinilor lui si s-a gândit: „înseamnã cã e multu­mit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc“. Continuare »

10 Comentarii »

“Le-am spus la mulţi că amu toţi diavolii au ieşit din iad, sunt pe faţa pământului. Odată a venit un autobuz la Mânăstirea Sihăstria cu oameni îndrăciţi. S-a întâmplat că, în timpul acela, să fie vreo 4-5 ani de atunci, eram şi eu acolo. Şi am văzut cum ieşea din cursa aceea fiecare om chinuit de duhuri şi când ieşeau ei, eu mă simţeam ca la gura iadului. Continuare »

23 Comentarii »

“O noapte întreagă s-au ostenit pescarii şi nu au prins nimic; însă când Domnul a intrat în luntrea lor şi, după ce a propovăduit, le-a poruncit să arunce mrejele, au prins atâta peşte, că nu puteau să-l scoată şi li se rupeau mrejele. Aici avem o comparaţie între munca de orice fel lipsită de ajutorul lui Dumnezeu şi munca la care ajută Dumnezeu. Continuare »

4 Comentarii »

 Sfantul Siluan Athonitul:

• “Adeseori e ca si cum Domnul nu ne aude; dar aceasta e numai pentru ca suntem mandri si cerem ceea ce nu ne este de folos. Chinuitor lucru este a recunoaste mandria in noi insine, dar Domnul lasa pe cel mandru sa se zbata chinuindu-se in neputinta sa pana ce se smereste“.

• “Pentru ce sufera omul pe pamant, pentru ce duce necazuri si indura rele? Suferim pentru ca nu avem smerenie. In sufletul smerit viaza Duhul Sfant si El da sufletului libertatea, pacea, iubirea si fericirea“.

• “Tu zici: ‘Viata mea e tare amara‘. Dar eu iti voi spune, sau mai degraba Domnul Insusi iti spune: ‘Smereste-te si vei vedea ca, spre uimirea ta, nenorocirile tale se vor preface in odihna si vei spune: ‘De ce ma chinuiam si intristam atat altadata?‘ ‘

Acum insa esti bucuros pentru ca te-ai smerit si harul lui Dumnezeu a venit; acum, chiar daca ai sedea singur in saracie, bucuria nu te va parasi, pentru ca ai in suflet pacea despre care a zis Domnul: ‘Pacea Mea dau voua‘ (Ioan 14, 27). Asa da pace Domnul oricarui suflet smerit”.

“Toata lupta noastra este ca sa ne smerim pe noi insine“.

12 Comentarii »

Al treilea si ultimul fragment din capitolul “TRADITIA ORTODOXA“, din “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, primul volum de cuvinte duhovnicesti ale Cuviosului Paisie Aghioritul:

“- Parinte, cum oare unele locuri au oameni buni?

- Pentru ca au existat acolo oameni buni, care au lasat oranduiala buna si ea se continua acolo. Nu pamantul este cel ce scoate oameni buni. Continuare »

12 Comentarii »

A doua parte din capitolul ‘Traditia ortodoxa” (din cartea “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan“ cuprinzand invataturile Cuviosului Paisie Aghioritul) referitoare la traditia din cadrul randuielilor calugaresti:

“-Parinte, atunci cand o sora este nou venita intr-o ascultare si afla acolo o oarecare randuiala, este corect sa faca schimbari?

-Nu, sa nu faca schimbari de la inceput, chiar de ar fi singura la acea ascultare. Lucrul acesta l-au facut ostile noi care au mers in manastiri vechi; n-au respectat experienta celor batrani. Atunci cand cineva procedeaza astfel si-si face schimbarile lui, desfiintand vechile Tipice, adica randuiala ce exista mai demult si lucrurile probate care ajutau in calugarie, acela nu numai ca nu se intemeiaza pe traditie, dar nu are respect fata de traditie. Mai tarziu insa vor intelege cat de pretioase au fost cele pe care le-au schimbat. Aceia care au asezat acestea stiau ceva. Orice exista demult in monahism este bine cantarit; este din experienta. Continuare »

7 Comentarii »

Intr-o vreme cand multi chemati si nechemati vantura pe toate caile si canalele mediatice si ecleziale ideea de “innoire”, de “modernizare” si de “reforma” in Biserica Ortodoxa, e timpul sa ascultam si glasul unui Sfant recent al Bisericii universale, Cuviosul Paisie Aghioritul, care nu face decat sa exprime mesajul curat al Duhului Sfant dat Bisericii, mesaj neschimbat, dar pururea nou si “proaspat”, pururea izvorator de “viata din belsug”, precum a a spus Mantuitorul lumii. Precum Hristos si precum Duhul nu se schimba si nu imbatranesc, nici Biserica nu are nevoie de ajustari si “aggiornari” prin care sa se faca mai pe placul lumii cazute. Mesajul Sfantului Parinte al vremurilor noastre este rezumat de cuvintele apostolice de mai jos, puse ca motto la ultimul capitol al cartii “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan“, capitol intitulat simplu si sugestiv: “TRADITIA ORTODOXA“:

“Iisus Hristos ieri si azi si in veci este Acelasi” (Evr.13, 8).

“- Parinte, adesea se vorbeste despre “innoire in Biserica”, ca si cum Biserica imbatraneste si are nevoie de innoire! Continuare »

18 Comentarii »

O inregistrare a unei emisiuni mai vechi de la Radio Logos – Craiova ne-a prilejuit descoperirea unui cuvant exceptional alcatuit de Jean Claude Larchet (“Terapeutica bolilor spirituale”) pe baza invataturii Sfintilor Parinti, o radiografie precisa, severa si aproape perfecta a acestei adevarate tumori sufletesti care este slava desarta sau vanitatea, boala de care suferim fiecare, mai mult sau mai putin si care ne ruineaza sanatatea sufleteasca, dar care adesea ne-o afecteaza si pe cea psihica.

Este un cuvant de care avem nevoie si noi toti cei care facem vreo lucrare cat de mica duhovniceasca (fie si prin internet) si care adesea putem sa fim “furati” de duhuri straine faptelor pe care le facem, ajungand sa stricam “binele” prin motivatia sau scopul stricat cu care l-am facut, cautand placerea sau slava oamenilor sub chipul unei lucrari duhovnicesti “la aratare“. Spunea bine un parinte contemporan ca sunt si multi preoti sau mireni care dau sfaturi duhovnicesti din slava desarta, ca sa-si faca “ucenici” sau sa-si dobandeasca renume, iar nu din dragoste de Adevar. Si mai adauga acelasi parinte, cu durere, ca astazi sunt multi “duhovnici-vedete” si “ucenici-vedete”, care ies in fata si trambiteaza peste tot despre ei si faptele lor, iar binele pe care il fac se pierde, din pacate, prin faptul ca “isi iau plata in aceasta lume”.

Dar este si patima care ii chinuie si pe toti cei care vor sa fie pe placul lumii stricate, recurgand pentru aceasta la mijloace care de care mai sofisticate si mai rafinate pentru a nu pierde cumva aprecierea si laudele oamenilor. Este patima care ne impinge la “impodobiri” si “infrumusetari”, la a ne minti pe noi insine si a ne fatarnici pentru ceilalti, este boala care ne conduce la falsificarea chipului si a convingerilor noastre, prin care ne incalcam principiile, demnitatea si prin care ne rusinam de Hristos, ne lepadam de credinta si de cuvantul lui Hristos … si toate acestea numai ca sa “castigam lumea aceasta”. Nu intamplator a fost numita slava desarta si preacurvie duhovniceasca, pentru ca sufletul “se prostitueaza” si isi insala inclusiv constiinta de dragul slavei lumii...

Si mai exista inca acel duh care ii indeamna pe multi sa caute cu dinadinsul sa placa in mod deosebit celor mai mari (din societate sau din Biserica), sa-i linguseasca cu laude, sa se schimbe la infatisare sau la idei numai ca sa intre pe sub pielea “stapanilor” cu orice chip. Cand stie ca place omului, zic Parintii, omul dobandeste (de la diavol) chiar o ravna si o putere neobisnuita, pe cand binele curat se face mult mai cu anevoie. Lingusitorul capata un zel extraordinar de mare (uneori indreptat si impotriva aproapelui, pentru a-l “sapa”, a-l osandi, a-l denunta etc.) pentru a castiga aprecierea celor suspusi sau poate si un beneficiu concret din partea lor. Din slava desarta omul poate sa-si tradeze si constiinta, si pe aproapele, mintindu-se ca slugarnicia lui interesata este nimic altceva decat virtutea ascultarii si a cinstirii celor mai mari. Ajunge sa mimeze smerenia si supusenia, dar se tradeaza dupa faptul ca “turbeaza” cand este contrazis sau dupa faptul ca ii persecuta si ii vaneaza pe cei sinceri din jurul lui. Acela ajunge, atunci – fereasca Dumnezeu -, lucrator fariseic, care va folosi cuvantul lui Dumnezeu si, in general, toate cele sfinte, in mod fals, rastalmacit si “decupat” numai si numai pentru a-i servi la justificarea scopurilor sale.

Multumim surorii noastre care s-a ostenit pentru transcriere. Inregistrarea emisiunii o puteti descarca si asculta dand click pe sigla de mai jos:

“Slava desarta sau vanitatea devine in complexitatea sa un sentiment puternic si violent care il subjuga pe om intunecandu-i dreapta judecata si il supune unei permanente suferinte. Continuare »

29 Comentarii »

Parintele Cleopa:

“Stiti dumneavoastra ce vremuri traim noi? Continuare »

20 Comentarii »

Cuvantul de mai jos – avand ca punct de plecare Evanghelia potolirii furtunii de pe mare de catre Hristos – este, fara indoiala, una dintre capodoperele omiletice ale parintelui Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia, incluse in faimosul volum de predici “Daruind vei dobandi” si cuprinde un mesaj de o forta si de o vitalitate duhovniceasca exceptionala. Este un cuvant de care are nevoie orice luptator intru Hristos, orice calator duhovnicesc pe marea involburata a lumii acesteia si este un cuvant extrem de necesar si de actual mai cu seama in vremurile noastre, caracterizate prin excelenta de un coplesitor duh al deznadejdii:

“Textul evanghelic, atat in referatul lui Matei (8, 22-35) cat si in referatele lui Marcu (4, 36-41) si Luca (8, 23-27) foloseste cuvantul credinta (cum de nu aveti credinta? sau unde este credinta voastra sau iarasi putin credinciosilor) dar in pericopa linistirii (potolirii) furtunii de pe mare eu unul socotesc termenul incredere a fi mai potrivit.

Domnul isi cearta ucenicii pentru doua pricini: ca sunt fricosi si ca le lipseste credinta. Fricosi cu adevarat nu s-ar zice totusi ca sunt, deoarece pericolul a fost real si iminent (de calificativul infamant „fricos” invrednicindu-se socot, mai degraba cei pe care ii tulbura si-i zapacesc simpla eventualitate a unei amenintari); tustrele pericope vorbesc fie de-o furtuna atat de mare incat corabia se acoperea de valuri, fie de valuri ce se pravaleau peste corabie (si corabia era aproape sa se umple), fie de corabia ce se umplea de apa asa incat erau in primejdie; in asemenea cazuri de pericol real si iminent poate ca nu de frica trebuie sa fie vorba ci de alarma legitima. Si, tot astfel, poate ca in loc de substantivul credinta este mai adecvat, mai oportun acel de incredere. De aceasta, gandesc, au dat mai ales dovada ca sunt lipsiti apostolii. N-au pus temei pe actualitatea prezentei in corabie a invatatorului lor, nu au dat crezare simtamantului, intuitiei, convingerii ca nimic rau nu li se poate intampla atata vreme cat se afla sub obladuirea imediata a lui Hristos. Continuare »

14 Comentarii »