larousse.jpg

Pe blogul relativ recent aparut al parintelui Savatie Bastovoi am descoperit un articol pe cat de spumos, pe atat de trist, din care reproducem si noi un fragment mai jos, despre cat de ticalos sunt manipulati parintii si copiii in privinta “informarii” in domeniul religiei de catre cele mai “prestigioase” si incontestabile nume din spatiul editorial international… Adaugam la cronica parintelui Savatie si aceasta prezentare pur si simplu perfida pe care am gasit-o pe siteul Editurii Rao:

Prezentare “Ca parinte, te eschivezi de multe ori atunci cand copilul iti pune intrebari legate de viata, de suferinta sau de moarte. Intr-adevar, e mai simplu sa-i spui ca, daca nu e cuminte, il vede Doamne-Doamne, care locuieste sus, in cer. Dar cat il ajuta un astfel de raspuns? Noi credem ca pustiul tau e mai inteligent de-atat. De aceea, ii propunem aceasta carte, unde i se explica, pe intelesul lui, ca nu e primul care isi pune astfel de intrebari si ca altii au gasit raspunsul…in religie. Lasa-ti copilul sa-si aleaga (in) ce sa creada!“.

Cititi si comentati Dvs.! Pentru noi este strigator la cer! Mai poate spune cineva ca undeva “sus” nu se pregatesc toate cu minutiozitate? Nu sunt copiii nostri “cobaii” acestui experiment satanic de indoctrinare anti-crestina?

savatie1.jpg

“Atunci cînd vorbeşte despre creştinism, în această enciclopedie pentru copii, Larousse trece cu vederea, în mod consecvent, lucruri esenţiale ale acestei credinţe, oferind în schimb amănunte care nu au nici o relevanţă şi nu sînt specificate în Evanghelii. De exemplu, se spune că Iisus a fost tîmplar, ca şi tatăl său Iosif, deşi aceasta este o simplă deducţie, făcută cu scopul de a întipări în mintea copilului faptul că Iisus avea un tată pămîntesc. Spun că „trecerile cu vederea” se fac în mod consecvent, deoarece ele urmează întru totul polemica de secole dintre iudei şi creştini, consemnată şi în cîteva locuri din cele patru Evanghelii, dar păstrată în chip mai deplin în scrierile apologetice ale unor sfinţi precum Afraat Persul sau Efrem Sirul.

Adică, nicăieri nu se vorbeşte despre originea cerească şi naşterea din Fecioară, prin Duhul Sfînt, a lui Hristos. Chiar din primul subtitlu Iisus este prezentat ca Cel ce „şi-a zis Fiul lui Dumnezeu“, nu ca Fiu al lui Dumnezeu. Precauţia editorilor pare ruptă din Evanghelii, ducîndu-ne cu gîndul la pasajul în care iudeii, văzînd tabla de pe crucea lui Iisus pe care scria IISUS NAZARINEANUL, REGELE IUDEILOR, au replicat nemulţumiţi: „Nu aşa, ci scrie: acesta a zis că este regele iudeilor“. Pilat le-a răspuns: „Ce am scris am scris!” Peste tot în text „Fiul lui Dumnezeu” apare în ghilimele. Hristos este un om oarecare, cam incoerent, care a propovăduit dragostea „alături (nu urmat de) apostoli”, dar fiind prost înţeles, şi i-a ridicat pe toţi în cap şi a fost omorît. A nemulţumit liderii religioşi evrei, dar a fost omorît nu la cererea iudeilor, ci pentru că a fost trădat de unul din discipoli. Guvernatorul Îl condamnă nu pentru a îndeplini cererea iudeilor revoltaţi (cerere pe care iniţial refuză să o satisfacă, spălîndu-se pe mîini), ci pentru că Iisus s-a făcut vinovat de uneltiri împotriva regimului politic roman.

Creştinismul este prezentat ca un conglomerat de superstiţii şi ritualuri care a dus pe parcursul istoriei doar la discordii. Unul din subcapitole sună aşa: „Catolicii, ortodocşii şi protestanţii mai sînt certaţi?” Nu ştiu dacă formularea e la fel de pretenţioasă şi în limba franceză sau e doar excesul de zel al traducătorului român. Cert este că un copil înţelege că a fi creştin nu este mare lucru, în schimb…

Poate am fost prea previzibil, dar nu pot să nu spun şi cîteva vorbe despre paginile dedicate „poporului bibliei“. Credinţa poporului ales nu este ca cea a creştinilor. Evreii nu au avut niciodată conflicte în interiorul cultului. Ei nu au jertfit animale, nu au stropit altarul cu sînge de viţel etc., lucruri care, fiţi de acord, repugnă copilului. Toate aceste ritualuri ţin de cultul iudaic, sînt singurele prescrise de Biblie, deşi evreii nu le mai practică.

Credinţa evreilor este „cea mai veche religie monoteistă“, lăsîndu-se să se creadă că această credinţă a rămas neschimbată şi că ea este promovată şi reprezentată prin rabini. Nicăieri nu se spune că poporul ales şi-a pierdut tradiţia preoţiei. Ultimii preoţi au fost omorîţi de romani în anul 70 d. H., pe vremea lui Titus, fiul lui Vespasian, cînd a fost dărîmat şi templul lui Solomon. Preoţia iudaică, zisă a lui Aaron, nu a fost restabilită deoarece se transmite doar de la preot la preot. Prin urmare sînt două milenii de cînd evreii credincioşi nu-şi pot îndeplini îndatoririle prevăzute în cărţile lui Moise şi se rezumă doar la citirea Torei tîlcuită de rabin.

Nu se spune nimic despre iudeii „ortodocşi”, fundamentalişti, dar nici despre polemicile iscate între diferitele şcoli de tîlcuitori privind personalitatea şi vremea venirii lui Mesia, unii spunînd că a fost Isaia, alţii că a fost David, iar alţi că urmează să vină. Despre Mesia nici nu se vorbeşte, ca nu cumva copilul cititor să-l asocieze cu Iisus al creştinilor? Veţi spune că e prea mult şi prea complicat pentru o minte de copil. Sînt întru totul de acord, dar aş fi preferat ca şi creştinismul să fie prezentat în părţile sale esenţiale, nu ca accident istoric, nu ca focar de conflicte. În contextul în care, capitolul creştinism începe cu fraza: „De-a lungul veacurilor, Biserica creştină a cunoscut două mari perioade de criză“, ca după aceea să se vorbească despre „bazele ecumenismului“, oferindu-se cifre şi date, consider că ar fi fost loc şi pentru discutarea crizei religioase a poporului evreu, cel puţin în limitele schiţate mai sus.

Credinţa evreilor este pusă „în capul cărţii” ca etalon al credinţelor, fiind omise cu bună ştiinţă toate elementele ei care ar putea trezi nedumeriri, precum ofrandele aduse Domnului, arderile de tot, prescripţiile privitoare la relaţiile evreilor cu alte popoare. Capitolul tratează doar lucruri legate de respectarea sabatului, de felul cum se aprind lumînările în familie, despre mîncărurile permise. Aproape nimic despre legile lui Moise. Nimic despre proroci (pentru că toţi prorocii au vorbit despre Mesia?).

Toate celelalte credinţe sînt citite prin prisma credinţei iudeilor. Evreii apar primii atunci cînd este vorba de o enumeraţie, chiar şi acolo unde sună impropriu, ca de exemplu: „în România ai dreptul de a fi evreu, creştin, musulman, etc“. Am zis bine „evreu“, deşi corect ar fi iudeu, deoarece acest termen indică apartenenţa religioasă, iar primul naţionalitatea. Cu toate acestea, cartea evită să vorbească de „iudei”, probabil şi din cauză că un copil român ar putea asocia cuvîntul cu Iuda, vînzătorul lui Hristos.

În sfîrşit, aş fi preferat ca o enciclopedie ce se adresează copiilor, tratînd o temă atît de sensibilă, să aibă ceva mai multă bunăvoinţă faţă de credinţele răspîndite în România. Din păcate văd doar intenţia unor „oameni mari” de a-şi promova politica, de acum sufocantă, a unui ecumenism care, spunînd că vrea să unească religiile, de fapt le respinge în ceea ce are fiecare mai sfînt. Să poată oare, în acest sens, o enciclopedie pentru copii Larousse mai mult decît uitatele enciclopedii din Uniunea Sovietică?”

Intreg articolul aici.

1764_2.gif

7 Comentarii »