1sr13.jpg

Astazi, 2 septembrie, s-a implinit un sfert de veac de cand s-a mutat la lacasurile vesnice unul dintre cei mai mari si mai importanti Sfinti ai ultimelor vremuri, Cuviosul Seraphim Rose, un Sfant ajuns la masurile cele mai inalte ale vietuirii si ale intelepciunii filocalice… Dar unde? Nu in vreo lavra de mare Traditie, nu intr-un spatiu incarcat de duhul ortodoxiei, ci chiar in pustiul spiritual al Americii! Si cand? Tocmai spre sfarsitul secolului XX!

bl-seraphim35lo1.jpg

Cine este parintele Seraphim si de ce il cinstim ca pe un mare sfant al timpului nostru? Pentru ca este un sfant foarte aproape nu doar temporal, dar si sufleteste de inimile noastre! Este in acelasi timp un stralucit apologet al credintei autentice pe care a aparat-o in fata ereziilor si inselarilor contemporane, un misionar al Duhului, care a avut chemarea si ravna sa raspandeasca invatatura Adevarului numai si numai din dragostea sa uriasa pentru semenii sai, un veritabil profet cu darul discernamantului care a stiut sa citeasca si sa desluseasca duhul timpului sau si sa “simta” cele care vor urma, dar si un dascal duhovnicesc autentic, care a stiut sa povatuiasca si sa raspunda in chipul cel mai accesibil si nesofisticat aproape tuturor intrebarilor si nelinistilor existentiale ale omului contemporan.

Cred ca nu este problema de vietuire crestina care sa nu-si gaseasca raspunsul macar intr-una din cartile sale! Cred ca nu este crestin sincer si doritor de traire adevarata care sa nu se regaseasca macar putin in viata si in cautarile sale. CAUTARE SINCERA. Aceasta e sintagma care poate l-a definit cel mai bine. Asa il prezinta in textul de mai jos ucenicul si biograful sau stralucit, Ieromonahul Damaschin: ca facand parte din acea stirpe pe cale de disparitie astazi a autenticilor cautatori de Adevar!

 

Parintele Seraphim a traversat multe cai si a trecut prin multe experiente ratacite, dar nu s-a oprit nicaieri in drum! A mers pana la capat si cu orice risc, neacceptand nici o consolare, nefacand nicio concesie patimilor sale sau comoditatii psihologice in care prea multi dintre noi se poticnesc si… abandoneaza sau se plafoneaza. Nu si-a ingaduit zabovirea in nicio amagire. Intrand in Biserica, nu s-a multumit cu surogate de crestinism, cu vreo ortodoxie formala, oficiala, exterioara sau cu una simbolica, minimalista, “usoara”, modernista, “caldicica”, concesiva, “de minima rezistenta”, asa cum fac cei mai multi.

A fost mai presus de toate SINCER PANA LA NECRUTAREA ULTIMA cu sine insusi! Din acest motiv mai cu seama el este un model absolut indispensabil pentru noi, daca vrem sa ne mantuim, dar si pentru ca a fost de un desavarsit echilibru duhovnicesc, mergand el insusi si invatandu-ne sa urmam “calea imparateasca”, inteleasa insa nu ca o cale a compromisului sau a relativizarilor (dimpotriva!), ci ca pe o cale a dreptei-socoteli, ferindu-ne deopotriva de ispitele “de-a stanga”, de patimile usuratatii, ale ecumenismului apostat, ale modernismului relativizant si laxist (mascate sub haina ipocrita sau inselata a “iubirii” umaniste) si de desertaciunea placerilor si a slavei lumii, cat si de cele “de-a dreapta”, ale ravnei gresite, “super-corecte”, ale zelotismului ortodoxist, plin de trufie si lipsit de simplitatea inimii si de iubire.

A pledat pentru o ortodoxie a inimii, dar nu pentru o ortodoxie sentimentala, exaltata, romantata, pietista, ci pentru una intemeiata pe durerea inimii, pe care a vazut-o ca fiind cheia trairii neinselate in Duh si in Adevar!

S-a rastignit pe sine intru totul, urmandu-i complet pe Sfintii Parinti in cuget si in traire. Si ne-a invatat ca nu este alta cale nici pentru noi, astazi, decat aceea a urmarii fidele a “cugetului Parintilor” si a Crucii, a rastignirii eului propriu nu doar fata de patimi, ci si fata de lume! (vedeti pe aceasta tema si: Parintele Seraphim Rose: “Nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti” ).

Cuvioase parinte Seraphime, roaga-te lui Dumnezeu si pentru noi, nevrednicii tai cinstitori si invata-ne sa cautam si sa urmam si noi Adevarul pana la capat si cu orice risc!

frseraphimsummerpilgrimage1980.jpg

“În dragostea sa fata de oameni, Dumnezeu a sadit în fiecare persoana o dorinta launtrica dupa adevarul Sau dumnezeiesc. Ca sa i se descopere plinatatea adevarului, acea persoana trebuie sa renunte mai întâi la rautatile acestei lumi, iar launtric sa moara fata de ele. Aceasta renuntare se realizeaza prin suferinta, în care duhul omului este sfâsiat, precum catapeteasma unei biserici, îndepartat de sinele sau trupesc, cazut si condus sa caute iluminarea de sus. Numai atunci Domnul nostru Cel milostiv, daca gaseste o inima iubitoare care poate sluji drept lacas de primire a adevarului Sau, împartaseste o întelegere mai înalta celui ce ajuta.

În zilele noastre putini au cautat adevarul, îndreptându-se catre un scop unic, asa cum a facut-o virtuosul parinte Serafim. El a fost un filozof caruia i se potriveste întelesul originar al termenului: ,,iubitor de întelepciune“. Ca si odinioara Solomon, care a aflat trecere la Dumnezeu dorind întelepciunea mai presus de orice, tot asa parintele Serafim a fost ales sa devina slujitor al Domnului, datorita nazuintei arzatoare si dureroase de a dobândi adevarul cu orice pret.Descoperindu-l în cele din urma, s-a eliberat de toate legaturile pamântesti si a fost pregatit pentru vesnicie, precum spune Scriptura: ,,Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi”(Ioan 8,32). (…)

Astfel, în ultimele si dureroasele sale zile petrecute în spital, parintele Serafim si-a îndeplinit sfânta slujba pe care o începuse când îsi luase asupra sa pentru întâia oara jugul lui Hristos: a dezradacinat ramasitele vointei sale egocentrice, omenesti, pentru a-I putea apartine în întregime lui Dumnezeu, cu Care urma sa-si petreaca vesnicia. Iarasi este scris în Sfânta Întelepciune: ,,Si fiind pedepsiti cu putin, mare rasplata vor primi, caci Dumnezeu i-a pus la încercare si i-a gasit vrednici de El. Ca pe aurul în topitoare, asa i-a lamurit si ca pe o jertfa de ardere întreaga i-a primit” (Întelepciunea lui Solomon 3,5-6). Cu adevarat, aurul duhovnicesc al sufletului parintelui Serafim a fost purificat prin suferinta, fiidca era legat de patul de spital ca un rastignit, bratele si picioarele sale cutremurându-se din pricina durerii ascutite care îi rascolea trupul. Nu putea vorbi din cauza mastii de oxigen pe care doctorii i-o pusesera pe fata. Tot ceea ce putea sa faca era sa se roage, atintindu-si privirea spre cer. Precum a zis împreuna-nevoitorul sau din pustie (parintele Gherman): <<Parintele Serafim a suferit astfel pentru a primi o slava ca a mucenicilor>>.”

(Din: Parintele Seraphim Rose: “Nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti” )

frseraphimincoffin02.jpg

11 Comentarii »