Război întru Cuvânt

- Cuviosul Seraphim Rose (“Scrisori“):

“Cu multi ani în urma, o fata de confesiune catolica care a fost primita în Biserica noastra mi-a spus ca una dintre primele ei nedumeriri a fost cea referitoare la presupusul mare contrast dintre înfricosatoarele afirmatii la adresa ereticilor, apostatilor, etc. si abordarea întelegatoare si iubitoare pe care a intalnit-o adesea în convorbirile cu preotii sau credinciosii nostri. Eu nu vad aici nici un conflict. Pentru a pazi adevarul trebuie sa vorbim la modul cel direct despre cei ce se departeaza de el pentru a pazi astfel turma si, daca e posibil, a-i calauzi pe cei rataciti. Dar Biserica îsi deschide comorile pentru fiecare suflet – cu conditia ca el sa asculte de adevar si sa primeasca învataturile ei – iar aceste comori nu pot veni decit de la Sfintul Duh si nu din “reinterpretarea” unora sau altora. (…) Continuare »

17 Comentarii »

“Cat timp n-am iubire, raspunsul meu va fi lent. Libertatea omului depinde de identitatea sa spirituala. Omul se hotaraste foarte repede daca a crezut in iubire, daca are incredere in oameni, daca a acceptat sa riste: de ce sa nu raspund si sa nu intru in comuniune cu celalalt care ma iubeste? Continuare »

2 Comentarii »

Asa cum am promis, revenim cu o ultima parte selectata din raspunsurile foarte importante si necesare pentru noi, date de parintele protosinghel Arsenie Muscalu la conferinta “Viata in Biserica” din nov. 2003, in care suntem invatati care sunt prioritatile si urgentele vietii noastre crestine, ce trebuie sa facem daca am cazut si am pierdut harul, precum si despre cum ne putem pregati pentru primejdiile si vremurile grele despre care toti Parintii ne spun ca vor veni peste noi si peste intreaga lume.

Celelalte parti transcrise ale conferintei le puteti citi aici, iar versiunea audio integrala este disponibila aici: Continuare »

21 Comentarii »

Va prezentam acum o prima parte dintre raspunsurile deosebit de importante pentru viata duhovniceasca date de Parintele Protosinghel Arsenie Muscalu la intrebarile care i s-au pus la conferinta sustinuta in cadrul “Serilor filocalice” organizate de ASCOR Bucuresti in noiembrie 2003, sub titlul “Viata in Biserica”. Partea de monolog a conferintei, extrem de interesanta si de densa, o puteti (re)citi, in doua parti aici (partea I) si aici (partea a II-a), iar intreaga conferinta poate fi descarcata si audiata de aici.

- Cum li se poate arata tinerilor viata adevarata, cum putem noi insine sa intelegem si sa aratam si altora ca viata adevarata este viata in Hristos, ca placerile lumii acesteia sunt inselatoare si trecatoare? Continuare »

7 Comentarii »

Doamne, îndreptează-ne precum o mamă duioasă îşi îndreptează pruncii ei! Continuare »

Nu exista comentarii »

Pe blogul relativ recent aparut al parintelui Savatie Bastovoi am descoperit un articol pe cat de spumos, pe atat de trist, din care reproducem si noi un fragment mai jos, despre cat de ticalos sunt manipulati parintii si copiii in privinta “informarii” in domeniul religiei de catre cele mai “prestigioase” si incontestabile nume din spatiul editorial international… Adaugam la cronica parintelui Savatie si aceasta prezentare pur si simplu perfida pe care am gasit-o pe siteul Editurii Rao:

Prezentare “Ca parinte, te eschivezi de multe ori atunci cand copilul iti pune intrebari legate de viata, de suferinta sau de moarte. Intr-adevar, e mai simplu sa-i spui ca, daca nu e cuminte, il vede Doamne-Doamne, care locuieste sus, in cer. Dar cat il ajuta un astfel de raspuns? Noi credem ca pustiul tau e mai inteligent de-atat. De aceea, ii propunem aceasta carte, unde i se explica, pe intelesul lui, ca nu e primul care isi pune astfel de intrebari si ca altii au gasit raspunsul…in religie. Lasa-ti copilul sa-si aleaga (in) ce sa creada!“.

Cititi si comentati Dvs.! Pentru noi este strigator la cer! Mai poate spune cineva ca undeva “sus” nu se pregatesc toate cu minutiozitate? Nu sunt copiii nostri “cobaii” acestui experiment satanic de indoctrinare anti-crestina? Continuare »

7 Comentarii »

+ “Slavă Domnului că ne-a dat pocăinţa, iar prin pocăinţă noi toţi ne mântuim, fără excepţie. Nu se mântuiesc nu­mai cei ce nu vor să se pocăiască, şi în aceasta văd dez­nădejdea lor şi plâng mult, fiindu-mi milă de ei. Ei nu cu­nosc prin Duhul Sfânt cât de mare e milostivirea lui Dum­nezeu. Dar dacă fiecare suflet ar cunoaşte pe Domnul şi ar şti cât de mult ne iubeşte, atunci nimeni n-ar mai deznădăjdui şi nici n-ar mai murmura vreodată. Continuare »

12 Comentarii »

“Intr-o discuţie cu părintele Sofronie care îşi exprima regretul pentru a nu-şi fi terminat studiile teologice care l-ar fi putut ajuta să înţeleagă mai bine scrierile Părinţilor, Siluan i-a replicat: Continuare »

15 Comentarii »

„Apostole al lui Hristos, de Dumnezeu iubite, grabeste de izbaveste pe poporul cel fara de raspuns. Ca te primeste cand cazi catre El, Cel ce te-a primit cand te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roaga-L, de Dumnezeu cuvantatorule, si norul paganilor cel pus asupra noastra sa-l risipeasca, cerandu-ne noua pace si mare mila.” [Troparul]

• Acatistul Sf. Apostol si Evanghelist Ioan
• Viata Sf. Apostol si Evanghelist Ioan
• IOAN, INIMA SI GLASUL LUI HRISTOS

Astazi traim aievea vremurile proorocite, cand iubirea multora s-a racit, cand pofta trupului şi pofta ochilor se satura pe fata fara vreo rusine, iar trufia vieţii (1 Ioan 2, 16) este „coloana vertebrala” a omului modern. Desi credem ca ne-am imbogatit si de nimic nu avem nevoie (Apocalipsa 3, 17), desi facem caz de adevar si de toate cele sfinte si le predicam cu usurinta, moralizandu-i pe ceilalti, tocmai acum suntem mai saraci, mai orbi si mai goi ca nicicand: desi ne merge numele ca traim, suntem morti (Apocalipsa 3, 1), fiindca iubirea noastra s-a imputinat.

Pe 26 septembrie, Biserica praznuieste mutarea la Domnul a Apostolului Iubirii, cum este supranumit Sf. Ioan Evanghelistul si Teologul.

Ucenicul pe care-l iubea Hristos, dupa cum insusi se numeste cu modestie, „pentru smerenia si blandetea lui cea mare“ (Sf. Ioan Gura de Aur), intareste in toate scrierile sale porunca iubirii. Porunca pe care insusi o traia si o respira prin toti porii fiintei lui, devenind el insusi iubire dupa asemanarea chipului Iubirii, de la inima Caruia a sorbit Duhul, la picioarele Crucii Caruia a invatat patimirea si de la Care a si primit vrednicia de fiu – prin “adoptie” – al Maicii lui Dumnezeu.

De la Sfantul Apostol Ioan invatam ce inseamna sa ai, deopotriva, inima de ucenic credincios si ascultator, de fiu adevarat si devotat, dar si (cum vom vedea mai jos, in viata lui, despre alergarea sa dupa ucenicul cazut, si la propriu, intre talhari) de parinte jertfelnic pana chiar si in neputintele din urma ale batranetilor.

“Iata, Fiul Tau!”, i-a strigat de pe cruce Domnul Maicii Sale indurerate aratand spre Ioan, singurul din cei 12 care Il urmase in tacere pana pe Golgota. Ce uriasa slava pentru un pamantean, sa se invredniceasca a primi infierea a insasi Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu, cea mai presus de ingeri!

Cui altcuiva putea Cel-mai-inainte-de-veci sa-i incredinteze tainele cele mai presus de fire ale Revelatiei tulburatoare a sfarsitului acestei lumi (cartea Apocalipsei), daca nu celui mai curat si mai iubitor dintre “prietenii” Sai, care a avut si partasia duhovniceasca cea mai apropiata cu Maica Luminii si Imparateasa cerurilor!

Fericitul Ieronim istoriseste ca, la sfarsitul trecerii sale pamantesti, pe cand apostolul era batran si slabit, nemaiputand vorbi decat cu mare greutate, spunea doar atat: „Copilasilor, iubiti-va unii pe altii!“. Intrebat de ucenici de ce repeta la nesfarsit aceasta, Sfantul Ioan le-a raspuns: „Aceasta este porunca Domnului si, daca o pastrati, este de ajuns“.

Continuare »

5 Comentarii »

• Paraclisul Sf. Siluan Athonitul (24 sept.) – Corul Lumina Lina, Alba-Iulia
• Acatistul Sf. Siluan (text)

***

“E o minune pentru mine cã Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea cãzutã. Unii cad în deznãdejde, so­cotind cã Domnul nu le va ierta pãcatele. Asemenea gân­duri vin de la vrãjmasul.

Domnul e atât de milostiv, cã nu putem pricepe aceasta. Cel al cãrui suflet s-a umplut de iu­birea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt, acela stie cum iubeste Domnul pe om. Dar când sufletul pierde aceastã iubire, atunci se întristeazã si tânjeste si mintea lui nu vrea sã se opreascã, ci cautã un asemenea Dumnezeu“;

- “Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi cât de mult ne iubeşte. Dacă oamenii ar şti aceasta, nici un singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se şi bucură de întoarcerea păcăto­sului. Chiar şi atunci când moartea îţi bate la uşă, crede cu tărie că, de îndată ce vei cere iertare, o vei şi dobândi.

Domnul nu e ca noi. El este blând şi milostiv şi bun, şi atunci când sufletul îl cunoaşte, el se minunează fără sfâr­şit şi zice: „Ah, ce Dumnezeu avem!“

Duhul Sfânt a dat Bisericii noastre să cunoască cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu.

Domnul ne iubeşte şi ne primeşte cu blândeţe, fără re­proşuri, aşa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproşuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scump şi încălţăminte în picioare, să junghie viţelul cel gras şi să se veselească şi nu l-a învinuit [Lc. 15].

Cu câtă blândeţe şi răbdare trebuie să îndreptăm şi noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoar­cerea lui!

Duhul Sfânt învaţă sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni”.

- “Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar încă şi mai mult îl iubeşte pe cel care îl caută.

„Pe cei ce Mă caută îi iubesc, zice Domnul, şi cei ce Mă caută vor afla har” [Pr 8, 17]. Iar cu el [cu harul] viaţa e uşoară şi bună, sufletul e vesel şi spune: „Domnul meu, eu sunt robul tău“.

O mare bucurie e în aceste cuvinte: dacă Domnul e al nostru, atunci toate sunt ale noastre. Iată cât de bo­gaţi suntem!

Mare şi necuprins e Domnul nostru, dar pentru noi El S-a micşorat ca să-L cunoaştem şi să-L iubim, ca din iubi­rea lui Dumnezeu să uităm pământul, să trăim în ceruri şi să vedem slava Domnului.

Celor pe care i-a ales, Domnul le dă un har atât de ma­re, că în iubirea lor îmbrăţişează tot pământul, lumea în­treagă, şi sufletele lor ard de dorinţa ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vadă slava Domnului.

Domnul a spus ucenicilor Lui: „Copii, aveţi ceva de mâncare?” [In 21, 5]. Ce mare iubire e în aceste cuvinte duioase: Domnul ne numeşte „copii“. Ce bucurie mai ma­re decât aceasta?

Trebuie să cugetăm adânc asupra acestor cuvinte şi asu­pra suferinţelor Domnului pentru noi pe cruce.

Cât de mult iubeşte Domnul zidirea Sa”.

- “Mult ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui.

Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu.

Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu“;

- “Domnul nu vrea moartea păcătosului [Iz 18, 32], iar celui ce se pocăieşte îi dă în dar harul Duhului Sfânt. El dă sufletului pacea şi libertatea de a fi cu mintea şi inima în Dumnezeu. Când Duhul Sfânt ne iartă păcatele, atunci su­fletul primeşte libertatea de a se ruga lui Dumnezeu cu mintea curată; atunci el vede liber pe Dumnezeu şi rămâ­ne întru El în odihnă şi bucurie. Aceasta e adevărata liber­tate. Dar fără Dumnezeu nu poate fi libertate, pentru că vrăjmaşii tulbură sufletul prin gândurile cele rele.

Voi spune adevărul în faţa lumii întregi: sunt un tică­los înaintea lui Dumnezeu şi aş fi deznădăjduit de mântui­rea mea dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat harul Sfântului Său Duh. Şi Duhul Sfânt m-a învăţat şi de aceea scriu de­spre Dumnezeu fără osteneală, pentru că El mă atrage să scriu.

Mi-e milă şi plâng şi suspin pentru oameni. Mulţi gân­desc: „Am făcut multe păcate: am ucis, am zburdat, am siluit, am defăimat, am desfrânat şi am făcut multe alte lucruri”, şi de ruşine nu vin la pocăinţă. Dar ei uită că îna­intea lui Dumnezeu toate păcatele lor sunt ca o picătură de apă în mare“.

- “Ce fericiţi suntem noi creştinii: ce Dumnezeu avem!”.

Cititi si:

• VULTURUL SI COCOSUL
• Pana cand ne vom zbate si ne vom chinui?

- Site dedicat Sfantului Siluan si “urmasilor” sai duhovnicesti, Arhimandritul Sofronie si Parintele Rafail Noica

7 Comentarii »