Slava Domnului cerească, tu, văzând-o-n curcubeu,
Tronul Sfânt purtat de înger, vultur, bour, dar şi leu,
În vedenie mâncat-ai cartea veştii de jelit,
Aşa fost-ai tu, trimise, prooroc celui răzvrătit.

De te-ascultă, de nu, iarăşi, tu vesteşte fără frică!
De-ţi va fi zadarnic graiul, sufletul ţi se ridică
Mântuit. Să n-ai tăcere, o, prooroc printre ruine,
Duhul Domnului te cheamă. Duhul Sfânt este cu tine.

Mincinoşi profeţi coboară şi poporu-mbrobodesc:
“Nu va fi nici o pedeapsă”, viclenind, aşa grăiesc;
Nu-i aşa! Zidul se surpă, trece vremea cea de pace,
Tu le spune adevărul, împotriva lor, prooroace!

Părăsitu-M-a poporul, pentru idoli şi minciună,
Ca o soaţă ce înşeală fără număr, fără număr,
Şi-a uitat tot legământul, toată dragostea primită,
De aceea, între neamuri, fu de toţi batjocorită.

Dar la urmă, zice Domnul, am s-o curăţ prin iertare,
Cu ruşine să se uite la trecutu-n desfrânare;
Nu vreau păcătos să piară, să se-ntoarcă-n pocăinţă,
Ca să fie viu, în Duhul, îndreptându-se-n credinţă!

Trâmbiţă am pus proorocul, ca străjer la o cetate,
S-o vestească, să o-ndemne: “Sabia nu e departe!”,
Ca venindu-şi întru fire, tot poporul să căineze
Viaţa dusă-n răzvrătire, iar apoi să se-ndrepteze!

Vai păstorilor nemernici, care oi nu îşi veghează,
Cum mai vin ei Înainte-Mi? De ce nu le cercetează?
Însumi Eu le voi culege, vai, oiţe rătăcite,
Dintre fiare, din pustie, prigonite, flămânzite,

Turma Mea. Le voi trimite un singur Păstor, Păstorul,
Lângă El, în siguranţă; El va fi Izbăvitorul!”