Război întru Cuvânt

Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul si a zis: “Pana cand veti schiopata de amandoua picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, urmati Lui! Si daca este Baal, urmati aceluia”. Poporul insa n-a raspuns nimic (III Regi 18, 21).

Calea Sf. Prooroc Ilie, asadar, este cea a ravnei pentru Singurul Stapan, pentru Adevar. Pana cand sa schiopatam in credinta noastra, amestecand-o cu robia fata de lume? Pana cand vom crede ca putem merge cu Mamona si cu Dumnezeu? Nimic nu este mai strain pentru Sf. Ilie decat (i)logica lui „nici asa, nici altminteri”, decat falsa nadejde ca putem avea mila Domnului fara sa jerftim nimic pentru El. Avem de ales, noi, crestinii din veacul de pe urma, un veac insetat de duhul lui Ilie, care il asteapta pe acesta sa se opuna apostazierii generalizate, sa raspundem sau… nu acestei intrebari puse noua.

Cititi mai jos un fragment din predica – zguduitoare si trezitoare ca un dus rece – la sarbatoarea Sf. Prooroc Ilie a parintelui Nicolae Steinhardt, el insusi un dusman neimpacat al perfidiei ascunse sub vorbe mieroase, al duplicitatii si al rautatii imbracate in haina mincinoasa a procedurilor “corecte”. Este de o izbitoare actualitate pentru vremurile noastre religioase caracterizate mai presus de orice de fatarnicie si limbaj dublu, inselator…

“Ilie uraste minciuna, fatarnicia si nedreptatea si nu stie ce-s acelea: slabiciunea, compromisul, eufemismele, frazele mieroase si expresiile în doi peri.

...

Impilarea, asuprirea, samavolnicia, fatarnicia mai ales îl scot din sarite.

Izabela nu e numai o nemernica, o jefuitoare, o dusmanca a norodului, e si o mincinoasa fara seaman, o ipocrita inveterata care se vrea ceea ce nu este si se da drept ce nu s-ar cadea macar sa îndrazneasca a gândi. Spre a-l spolia, si nenoroci pe bietul nevinovat Nabot si a-i rapi via si pamântul, aceasta falsa cuvioasa ordona sa se tina post înaintea depunerii unor marturii mincinoase, împerechind astfel nelegiuirea cu luarea în batjocura a unui obicei sacru si facând-o, ticaloasa si netrebnica, pe mironosita si pe sfânta.

Si ce poate fi mai jalnic, mai caraghios si mai revoltator decât sa pretinzi ca esti ceea ce prea bine se stie de catre toti ca nu esti (si oamenii stiu ca tu stii ca ei stiu) si sa ceri, sa pretinzi, sa impui a fi recunoscuta ca atare! Ca sa prosteasca lumea, ca sa fie aclamata drept evlavioasa si cucernica, scelerata aceasta, nemultumita cu savârsirea cinica a strâmbatatii, mai vrea sa se si justifice si izbuteste doar sa se dovedeasca mare specialista în scenografii, regie, procese montate si osândiri cu forme legale si întru totul proceduriste ale celor fara vina.

Capcana aceasta urzita împotriva lui Nabot – spre a-l lipsi de pamântul lui stramosesc, de sfoara lui de vie, de peticul lui de tara – premeditata, organizata, grijuliu si amanuntit mesterita, stradania aceasta de a conferi unui act de silnicie aspect respectabil si legalitate nu poate sa nu irite pâna în adâncul rarunchilor pe un om din fire ranit de ce este fatuiala, perfidie, mascara.

Scandalos si respingator la Ahab si Izabela -nedespartita, întru miselie pereche – este îndeosebi minciuna, sfruntata înselaciune, pornirea de a prosti oamenii, osârdia în urmarirea scopului principal: a-i face pe oameni sa dea mai multa crezare unor vorbe desarte, unor palavre decât realitatii flagrante.

…

Esential la Ilie este purtarea fata de mincinosi, rai, asupritori si nelegiuiti de tot felul.

…

Neostenit, bataios, nepotolit, pleaca – prin mila Atotputernicului – din lumea aceasta întocmai cum a si trait: în iures si în slava.Lutului nu-i este îngaduit sa-l cuprinda, sa-l strice. E luat la cer în plina vigoare si petulanta, ca un bun si vrednic ostas al lui Dumnezeu si un viteaz premergator al Botezatorului, ca unul menit a fi vestitorul celei de-a doua veniri a lui Hristos.

…

Sa ne fie noua tuturor pilda de neînfricare, sinceritate, dragoste de Dumnezeu, vorbire neprefacuta, sila de minciuna si de idolatrie, scârba de fatarnicie si uimita sila atunci când ne întâmpina pe calea întortocheata a vietii scârbavnica impostura”.

(N. Steinhardt, “Daruind vei dobandi“)

1 Comentariu »