Acea asezare a sufletului de care vorbeati si voi in raspunsul vostru pentru denisa, adica esafodajul cel mai intim al unui om, pe care se construieste tot comportamentul lui si care sta la radacina multor reactii ale lui, mai ales cele reflexe, de care nu este constient sau de care este doar vag constient, este cu adevarat cel mai greu lucru de schimbat. Spovedania este o prima etapa pentru ca ajuta sa constientizezi problema sau problemele dar de la a fi constient si pina la a-ti scoate din suflet acea inclinare adinc inradacinata este un drum foarte, foarte greu si uneori la fel de lung cit viata.

Sa dau un exemplu simplu dar atit de comun: citi dintre noi nu se simt prost si deprimati ca in comunitate, in grup, nu sint bagati in seama, nu sint macar pentru citeva minute in centrul atentiei, nu se da importanta spuselor lor desi poate ar fi interesante sau amuzante? Cu alte cuvinte nu se simt “integrati”? Dorinta de integrare intr-un grup, de a fi acceptat, de a fi tratat cu simpatie si prietenie de ceilalti pare un sentiment firesc.

Nu intimplator am ales exemplul asta pentru ca singuratatea, lipsa afectiunii sau prieteniei umane, izolarea nu din proprie vointa ci din a altora, lipsa de intelegere a celorlalti, este una din cea mai dura daca nu chiar cea mai dura incercare pentru un om. De ea vorbeste in nenumarate rinduri cu amaraciune (au asa o percep eu) Psalmistul in Psalmi diferiti.
Nu este intimplator ca s-au construit adevarate strategii de manipulare folosindu-se acest sentiment firesc uman si mai ales enormele frustrari pe care le produce daca nu este implinit pina la un punct. Facebook tine de o astfel de categorie, ca si multe alte aspecte ale mass-mediei. Si este foarte probabil ca exact sentimentul de integrare si de acceptare a fost si este bresa esentiala prin care se ajunge la sufletul tinerilor si prin care acestia sint convinsi de bunavoie sa se “ajusteze”.

Si atunci, oare cit de dificil este sa ajungi sa nu-ti mai pese (dar nu patologic, ci firesc) de faptul ca nu esti “integrat”, si sa te simti egal cu tine insuti chiar daca esti complet singur si, asa cum ar spune unii, “parasit”? Foarte greu. Cel mai greu! Pentru ca este foarte greu sa-L simti pe Dumnezeu tot timpul cu tine. Pentru ca doar asa acest gol se poate acoperi. Si nici sfintilor nu le-a reusit lucrul asta tot timpul.

Domnul sa ne ajute pe toti si sa ne daruiasca Harul Sau spre o pocainta sincera si fierbinte!