Război întru Cuvânt

CUV. SOFRONIE SAHAROV: “Dragostea eu nu am dobandit-o, si cum as putea fi eu linistit?”

“<<Aristocratismul>> duhovnicesc, care pastreaza armonioasa impreuna-vietuire a “alcatuirii” duhovnicesti, psihice si trupesti a omului, determina ceea ce obisnuieste a se numi in cercurile monastice “sanatate duhovniceasca”. Cu toate acestea, “impreuna-vietuire” armonioasa a tuturor planurilor finite noastre vine ca o cununa a multor ani de nevointa, legata de lupta cu patimile. De nenumarate ori sufletul indura cele mai felurite “furtuni” duhovnicesti, cercetarile harului, infricosatoare atacuri dracesti, boli trupesti, lupta cu negrijania, lupta pentru rugaciune, lupta cu oamenii care, in neintelegerea lor, vrajmasuiesc impotriva inclinarilor noastre duhovnicesti, si altele asemenea.

Un renumit teolog erudit, care petrecuse destula vreme la Athos, observand doi monahi catre care avea o oarecare simpatie, a zis unuia dintre ei:

- Parintele A. si matale sunteti doua tipuri de crestini opuse: parintele A. este tipul armonios, iar matale cel tragic.

Monahul a raspuns:

- Eu nu cunosc alta armonie in afara armoniei desavarsitei iubiri a lui Hristos, iar acolo unde aceasta nu se afla, tragedia conflictului este inevitabila. Dragostea eu nu am dobandit-o, si cum as putea fi eu linistit?

Monahul, in raspunsul sau, trada constiinta obisnuita a aghioritilor, ca Athosul este o mare bolnita, ca toti intr-o masura sau alta sunt bolnavi, deoarece sanatatea sufleteasca se intelege ca biruinta asupra pacatului si a patimilor, si o viata noua, plina de har, in Dumnezeu. Conceptia obisnuita a psihiatriei socoteste sanatos pe acela ale carui conflicte nu au atins o forma acuta, vadit dezastruoasa pentru individ, sau de netolerat in plan social. Ca atare, psihiatrul nici nu mai ia in consideratie de se da cumva exceselor trupesti sau sufera de vreo oarecare patima – destul ca pacientul sa nu simta suferinta din vreun conflict launtric sau sa savarseasca fapte care sa violeze normele obisnuite ale societatii omenesti.

Astfel, pentru psihiatru, problema vindecarii se reduce la inlaturarea conflictului launtric, insa pentru monah aceasta este tema sfintei desavarsiri.”