Război întru Cuvânt

Redam mai jos numai un mic fragment din interviul dat de scriitorul si editorul ortodox Danion Vasile revistei Credinta Ortodoxa si publicat pe siteul Misiune Ortodoxa. Intreg interviul il puteti citi AICI.

- Între erezii, una dintre cele mai periculoase este ecumenismul…

- … Erezia tuturor ereziilor.

- Credeti ca în Biserica noastra ortodocsii ecumenisti vor reusi sa-si impuna punctul de vedere, fie într-o unitate cu eterodocsii, fie prin sincretismul religiilor?

- N-au cum sa se impuna. Dusmanii lui Hristos pot impune ceva numai la nivel numeric. Pot fi si majoritari, chiar în conclavurile ierarhice. Numai ca nu pot birui niciodata. Totdeauna adevarul biruie, chiar si într-un singur om, cum a biruit prin Sfântul Maxim Marturisitorul sau prin Sfântul Marcu al Efesului la Sinodul din 1438-1439 de la Ferara-Florenta. Continuare »

7 Comentarii »

Moment de rascruce pentru Biserica noastra. PF Teoctist ne-a parasit. Ce va urma, ce ne asteapta?! E timpul plecarii genunchilor, e timpul lacrimilor si al implorarii ca Dumnezeu sa se indure si sa nu ne dea noua arhipastor dupa pacatele noastre, ci sa faca mila cu noi, nelasand turma Sa in mainile lupilor care vor sa sfasie turma!

NU NE LASA, DOAMNE!

DUMNEZEU SA-L IERTE PE PARINTELE PATRIARH SI SA-I FACA VESNICA POMENIRE!

19 Comentarii »

Cine s-ar fi asteptat ca un site de informatii politice, economice, de can-can chiar, sa inaugureze o rubrica numita Sfintii Inchisorilor? Cred ca mult prea putini. Dar iata ca site-ul www.hotnews.ro a rupt obiceiul prost al stirilor insipide care vin de-a valma si ne-a pus la dispozitie un serial despre Sfintii din inchisorile comuniste. Ne bucuram sa impartasim cu dumneavoastra aceasta marturie duhovniceasca a muceniciei Sfantului Valeriu Gafencu: Valeriu Gafencu- “Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii sub toate aspectele” Pr. Gh. Calciu: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

Inceputul a fost facut cu un articol despre pr. Ilie Lacatusu:

Parintele Ilie Lacatusu-Rugaciunea lui era profunda si neincetata

4 Comentarii »

Avem nevoie de astfel de texte, precum cel ce este prezentat aici, scrise in duhul dreptei credinte, care sunt precum o gura de aer proaspat venita la timp, intr-un mediu infestat cu tot felul de noxe si gaze toxice. Noxa, gazul toxic care este spulberat in randurile ce urmeaza este falsa invatatura legata de iertarea pacatelor si ne-judecare. Constatam si noi o adevarata moda, ce ia amploare tot mai mult, legata de ne-judecarea pacatului si a raului. Din nestiinta si din orgoliul parerii de sine care asuma, in mod fals, o smerenie imaginara, raul, pe baza acestor noi principii “duhovnicesti”, este ignorat, trecut cu vederea, asumat chiar, sau prezentat intr-o ipostaza “pozitiva” cu pretul sacrificarii adevarului, a firescului si a bunului simt. Crestinii sunt indemnati sa fie nepasatori fata de viata aproapelui, sa inchida ochii la pacatele acestuia.

Nu mai stim, noi, oare, ca dragostea fierbinte fata de aproapele are obligatoriu, continuta in ea, si durerea pentru pacatele acestuia, dorul de a il ajuta in mantuire? Nu mai stim, pentru ca nu cunoastem dragostea, dar primim pareri false care ne spun ca o avem si care, de fapt, ne intuneca cu totul cugetul. Cine iubeste nu poate spune, in mod fals, “cine sunt eu sa il judec”, pentru ca, asa cum scrie in Scriptura, daca vezi pacatul cum se apropie de aproapele tau si tu nu faci nimic, sangele acestuia se va cere din mainile tale. Continuare »

4 Comentarii »

Continuam cu partea a doua a extraselor din proorociile lui Iezechiel. De aceasta data prezentam intreg capitolul 34, in care Domnul mustra atat pe păstorii lui Israel, cat si pe oile turmei Sale.

Si nu vedem oare, noi, ca mustrarile rostite de Duhul Sfant prin gura lui Iezechiel privesc, iarasi, in duh, insasi Biserica noastra si pe noi insine?

Nu este dureros sa vedem ca multi dintre păstorii de astazi nu mai ingrijesc turma, ca „se pastoresc pe ei insisi“, ca ranile noastre nu mai sunt legate si ca cei slabi, de prea multe ori, nu mai gasesc nicaieri oameni disponibili sa-i ajute, nu mai afla, poate, nici macar la “duhovnic” intelegere, vindecare, ajutor si intarire… exact ca in vremea lui Iezechiel? (vezi si aici si aici). De ce? Fie pentru ca nu mai este timp, fie pentru ca nu mai este rabdare, fie ca nu mai este dragoste… Sau, in alte situatii, cand pot sa existe aceastea, lipsesc, uneori, discernamantul, intelepciunea si credinta dreapta care sa carmuiasca sufletele in directia sanatoasa, sa le fereasca de ratacirile pierzatoare ale lumii sau ale inselarilor “de-a dreapta”, sa nu le lase sa ajunga “mancarea tuturor fiarelor campului”.

Astfel, cati nu cunoastem cazuri de suflete culese de Dumnezeu din bezna lumii, adunate cu greu “dintre talhari”, ridicate “aproape moarte” si aduse in “staulul’ Sau, la ‘hanul” Sau si acolo smintite sau “ajutate” sa cada de catre păstori nevrednici sau, cel putin, neatenti? Ce tragedie mai mare este decat sa te pierzi tocmai in locul harazit mantuirii? Sau, cum spunea cineva, ce anti-minune mai groaznica, mai antihristica este – cum se intampla, din pacate, tot mai frecvent – sa ajungi sa transformi, tocmai in biserica, un suflet bun intr-unul rau, sa strici inimi inocente si sa pervertesti constiinte curate, invatandu-le prin ne-pilda ta sau legitimandu-le, prin cuvantul tau sucit, chiar pacatul, minciuna, erezia, rautatea deghizate in “vituti” sau in normalitate “ingaduita”?!

Apoi, nu a devenit deja “moneda curenta” in Biserica “stapanirea cu asprime si cruzime” de catre pastori naimiti care, in numele abuziv al “ascultarii“, isi permit sa-i faca pe cei mai mici “o prada de sfasiat”, adica niste sclavi ai intereselor sau capriciilor proprii, sa-i prigoneasca si sa-i hartuiasca FARA MILA, sa dispuna de ei ca de niste unelte fara suflet si chip, subordonandu-i nu voii lui Dumnezeu, ci voii lor patimase si chiar voii celui-rau?

Destui dintre păstorii noului Israel au uitat porunca Domnului si au uitat de turma sa, au uitat de mostenirea pe care Domnul o iubeste, au uitat de cel cazut intre talhari, lasat spre vindecare in han. Iar cei care nu uita, sunt si ei trasi in jos de starea generala de raceala a dragostei, de seceta cumplita a cuvantului, de neincetatul potop al ispitelor de tot felul, tot mai demonice.

Si inca tot mai putem spune ca totusi mai avem păstori! Dar din ce in ce mai putini, din ce in ce mai imputinati… Dar pentru cata vreme? Sa pretuim pe păstorii care traiesc inca printre noi, si sa ne cutremuram, rugandu-ne Domnului sa ne trimita „ajutor la vreme potrivita“. Continuare »

4 Comentarii »

Redam, intr-o prima parte, franturi din cartea Proorocului Iezechiel, prăznuit astazi (21 iulie) prin care Domnul a plans pierderea “iubitei” Sale, Israel, adica a Bisericii Sale, care, spalată de toata necuratia, re-nascută si sadita in Dumnezeu Insusi, isi  vinde frumusetea (talantii, harismele si roadele primite) daruita de Sus primului “trecator” intalnit in cale.

Sufletul nostru este aceasta fecioara harazita Mirelui ceresc, devenita o desfranata “care poarta in inima sa idolii sai” si care, ajungand bogata, slavita si laudata, uita cine a scos-o din necaz si i-a acoperit goliciunea, uita cine a spalat-o, a hranit-o, a invesmanat-o si  a ingrijit-o atunci cand, deznadajduita si neputincioasa, “se zbatea aruncata in sangele ei”. Noi suntem aceia care am uitat cine ne-a daruit darurile acestea cu care acum ne falim, care am uitat cine a facut sa ajungem la succesele de care am ajuns sa ne imbatam, ca si cum ar fi “ale noastre”. Noi suntem aceia care am deturnat catre mandria si slava noastra, catre interesele si catre profitul nostru ceea ce primisem in dar de la Dumnezeu, pentru a le darui la randul nostru, iar nu pentru a le face trofee talharesti. Ne-am instalat confortabil – precum “nebunul” bogat din Evanghelie – peste comoara primita, ne-am desfatat  singuri cu frumusetea si bogatia daruite, ca si cum toate ni se cuvin pe merit si le vom si pastra pe veci. Am uitat usor pretul jertfei de sange cu care s-au platit aceste comori, am uitat usor cat de greu am fost rascumparati si ca “noi nu suntem ai nostri”.

Am primit un nume si am castigat un renume de care ne-am folosit spre a curvi cu idolii nostri, spre a ne hrani patimile eului nostru vesnic nesătul de putere, de placere si/sau de glorie. Ne-am aruncat margaritarele ceresti la porcii acestor patimi, am “jertfit” (=irosit) cele sfinte pe altarul idolilor, viselor si ambitiilor noastre, netrebnicind, astfel, lucrarea Duhului care trebuia sa se faca prin noi, spre folosul semenilor. Si, inca, desi primim semne care ne cheama la pocainta, care ne mustra aprig constiinta, le nesocotim si ne ambitionam sa ramanem in minciuna, ne indarjim si ne invartosam si mai tare, scrasnind din dinti impotriva oricui ar incerca sa ne intoarca din drumul pe care ni l-am croit singuri catre prapastie. “Betia” nebuna a eului umflat, a succesului si a bogatiei ne  poate impinge cerbicia pana in panzele negre ale inconstientei si ale pierderii contactului cu realitatea, continuand sa negam cu violenta orice realitate care ne rastoarna idolii launtrici, prejudecatile si comoditatea starii  euforice sau caldicele cu care ne-am obisnuit.

Sa punem la inima si aceste cuvinte:

“Sfarsitul! A venit sfarsitul! E langa tine!… Iata-l, a sosit! Vine vremea, vine ziua tulburarii, iar nu a chiuiturilor de bucurie prin munti“.

Proorocul nu vorbeste numai pentru Israel de atunci, ci si pentru noi, noul Israel, cei ce ne afundam tot mai mult in rautatile noastre si nu reusim sa ne trezim, sa ne infrangem inimile noastre impietrite. Au ajuns oare necuratia si rautatea noastra atat de lipite de noi incat nimic nu le mai spala? Sa fi ajuns oare in acele timpuri vazute de Iezechiel, in care Domnul ne vorbeste asa:

“Sa inteleaga dar casa lui Israel in inima sa, caci ei cu totii au ajuns straini de Mine, prin idolii lor. De aceea spune casei lui Israel: Asa graieste Domnul Dumnezeu: Abateti-va si va intoarceti de la idolii vostri si de la toate uraciunile voastre intoarceti-va fata“ ?

Dar cat de actual si de prezent, parca, printre noi este Proorocul, atunci cand il auzim mustrand cu durere:

Vai de proorocii cei mincinosi, care urmeaza duhul lor si nu vad nimic!

Proorocii tai, Israele, sunt ca vulpile din ruine. La sparturile zidurilor nu se suie, nici nu apara cu zid casa lui Israel, ca sa stea tare la lupta in ziua Domnului. Vedeniile lor sunt desarte si prevestirile lor mincinoase; ei zic: “Domnul a spus”, dar Domnul nu i-a trimis si ei incredinteaza ca se va implini cuvantul lor... Pentru ca duc poporul Meu in ratacire, spunand: “Pace”, atunci cand nu e pace; si pentru ca atunci cand el face zid, ei il tencuiesc cu ipsos“.

Cati dintre pastorii nostri de azi nu sunt astfel de “prooroci mincinosi” care, cum zicea Cuviosul Paisie, “adorm lumea” si “ii infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca“, linistindu-i cu “pacea” mincinoasa a lumii, tocmai “atunci cand nu e pace” si odihnindu-le in mod fals constiinta cum ca nimic grav sau ingrijorator nu se intampla, ca nu ne asteapta decat vremuri bune, infloritoare (sau macar normale, obisnuite) si ca nici nu trebuie sa faca nimic deosebit cu viata lor…

Cati nu inchid ochii deliberat si agresiv-panicat (si tocmai ei vorbind ipocrit de “frica” celorlalti!) in fata proorociilor tot mai limpezi si mai numeroase a unui adevarat “nor de sfinti” care striga in desert catre noi, precum si a semnelor vadite si imposibil de tagaduit din realitatea inconjuratoare, ca urmeaza pentru noi (iar nu pentru alte generatii) acele stramtorari despre care s-a zis  ca “nu au mai fost pe pamant de la inceputul lumii pana acum” si pentru care e nevoie de o pregatire duhovniceasca deosebita, dar si de marturisire… In fata evidentelor, acestia reactioneaza, psihologic, activandu-si “mecanismele de aparare a eului” prin negare (“Cu toate ca a primit informatiile ea nu le inregistreaza in constiinta. A auzit, si totusi n-a auzit. A vazut si totusi n-a vazut. Persoana n-a fost capabila sa-si asume adevarul. Cunoasterea a produs o durere…”) sau refugiindu-se, regresand in imaginar, in “wishful thinking”, in “autosugestia pozitiva” care isi ia dorintele drept realitate.

Cati nu incep sa rada in hohote, sa te ia la bascalii inteligente sau, cel putin, sa te priveasca cu o condescendenta “elitista” atunci cand li se vorbeste – desi in duh ortodox, iar nu sectar, despre sfarsitul lumii, despre planurile tot mai vadite ale conducatorilor sin umbra ai lumii, despre perspectiva clara a unui “Big Brother” planetar  sau despre tot ceea ce este stigmatizat astazi prin eticheta “teoriile conspiratiei”?

Cati mai vor sa auda astazi toate adevarurile incomode si dureroase marturisite de Sfintii Parinti si de enorma majoritate a Batranilor imbunatatiti contemporani, fara sa inceapa sa le rastalmaceasca si sa le relativizeze? Cati, pur si simplu, mai cred cu adevarat astazi si cati se mai straduiesc sa mai traiasca in conformitate cu ceea ce stiu, cu ceea ce au primit si au crezut?

Ce ne spune noua constiinta? Sa il ascultam pe Sfantul Prooroc Iezechiel, si poate vom auzi glasul constiintei: Continuare »

9 Comentarii »

Atunci s-a apropiat Ilie de tot poporul si a zis: “Pana cand veti schiopata de amandoua picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, urmati Lui! Si daca este Baal, urmati aceluia”. Poporul insa n-a raspuns nimic (III Regi 18, 21).

Calea Sf. Prooroc Ilie, asadar, este cea a ravnei pentru Singurul Stapan, pentru Adevar. Pana cand sa schiopatam in credinta noastra, amestecand-o cu robia fata de lume? Pana cand vom crede ca putem merge cu Mamona si cu Dumnezeu? Nimic nu este mai strain pentru Sf. Ilie decat (i)logica lui „nici asa, nici altminteri”, decat falsa nadejde ca putem avea mila Domnului fara sa jerftim nimic pentru El. Avem de ales, noi, crestinii din veacul de pe urma, un veac insetat de duhul lui Ilie, care il asteapta pe acesta sa se opuna apostazierii generalizate, sa raspundem sau… nu acestei intrebari puse noua.

Cititi mai jos un fragment din predica – zguduitoare si trezitoare ca un dus rece – la sarbatoarea Sf. Prooroc Ilie a parintelui Nicolae Steinhardt, el insusi un dusman neimpacat al perfidiei ascunse sub vorbe mieroase, al duplicitatii si al rautatii imbracate in haina mincinoasa a procedurilor “corecte”. Este de o izbitoare actualitate pentru vremurile noastre religioase caracterizate mai presus de orice de fatarnicie si limbaj dublu, inselator… Continuare »

1 Comentariu »

Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa.

Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul.

Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă (Luca 4, 24-26).

Mai grea decât suferinţa este neînţelegerea ei. Mai tragic decât chinul este suferirea lui fără nicio schimbare lăuntrică. Poate înţelegem mai bine dragostea sângerândă a Dumnezeului nostru pentru noi dacă vedem aceasta: deşi poporul Său, iubita Sa, Israel, trece prin foc şi sabie, cutremur şi potop, venirea altor neamuri asupra sa, ea tot nu înţelege, tot nu se întoarce, tot nu se vindecă de desfrânarea sa idolească.

„Multe văduve erau în zilele lui Ilie”, dar erau văduve doar cu numele. Statistic. Israel era orfan doar cu numele, doar în contabilităţile lor. Înlăuntrul său, era foarte bine, era foarte bogat şi foarte mândru de părinţii săi, cu care se îmbăţoşa.

Dumnezeu caută să îşi odihnească duhul său şi pe alesul său dar nu găseşte, în poporul său, nici un petec de pământ primitor. Nici o văduvă înlăcrimată. Nici un orfan sărac. Toţi sunt “bine”. Toţi sunt aşezaţi, cuminţi, la casa lor. Şi, când vine nenorocirea, seceta, foametea, nimeni nu tresare, nimeni nu se trezeşte, nimeni nu crede.

Dar cine sunt văduva şi orfanul? Continuare »

6 Comentarii »

• FOARTE ACTUAL SI FOARTE UTIL PENTRU ACESTE VREMURI: Sfântul Maxim Mărturisitorul, nor călăuzitor în întunericul generalizat al apostaziei prin tăcere
• Cititi despre viata si marturisirea Sf. Maxim:  Sfantul Maxim Marturisitorul sau credinţa născută din sânge

Cat de mult ne poate ajuta sa cunoastem vietile Sfintilor si istoria Bisericii, pentru a avea sansa sa intelegem drept si ceea ce ni se intampla noua astazi, si ce atitudine trebuie sa (nu) avem…! Sa vedem ca sfintii nostri sunt vii, ca nu sunt niste exponate de muzeu pe care le cinstim cu buzele, dar pe care ii plasam undeva, hat, departe de noi, in spatii atemporale si cvasi-mitologice, fara legatura cu viata noastra si cu realitatea ce ne inconjoara. Dar oare mai vrem sa vedem si sa intelegem ceva sau ni se pare prea crud si respingator Adevarul? Asa ca mai bine sa-l respingem, sa-l rastalmacim si sa-i demonizam pe cei care-l rostesc? Continuare »

4 Comentarii »

Interviul cu p. Iustin din “Glasul monahilor”, nr. 4 (18)/ aprilie 2005:

“- Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem faţă de ele?

- Cei ce mărturisesc apărându-şi credinţa sunt ca nişte apologeţi ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj şi de sacrificiu să mărturiseşti pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meşteşugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ţi pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la puşcărie, să fii caterisit…

- Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat? Continuare »

19 Comentarii »