Război întru Cuvânt

(fragmente din scrisorile sale din prima parte a detentiei, incluse in cartea “Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide)

“14 Octombrie 1942

În viaţa lumii blestemate de aici mă simt singur. Îmi petrec timpul gândindu-mă mereu la Dumnezeu. Singur Dumnezeu mă înţelege pe deplin şi pe El, spre marea mea mulţumire sufletească, Îl simt veşnic lângă mine, ocrotindu-mă şi luminându-mi calea. Cât sunt de fericit când simt în mine vibrând duhul creştin, voi poate niciodată nu veţi înţelege! Sunt atât de puţini cei ce-L înţeleg pe Hristos, ca să nu mai vorbesc de numărul extrem de redus al celor ce-L trăiesc. În viaţa asta credinţa e totul. De aceea omul fără credinţă e mort.

1 Noiembrie 1942

Faptul că am ajuns a înţelege, a trăi chiar învăţătura lui Hristos m-a făcut să mă simt mulţumit şi ca trezit din mormânt. La aceasta au contribuit singurătatea, viaţa pe care o duc şi înfrânarea firească de aici. Mă gândesc uneori că într-o viaţă normală n-aş fi ajuns la o asemenea transformare lăuntrică.

21 Iunie 1943

O zi uriaşă! M-am spovedit, m-am împărtăşit. Trăiesc momente mari, cele mai mari din viaţa mea! O răscruce a vieţii! M-am lăsat cu totul în voia lui Dumnezeu. Continuare »

15 Comentarii »

Din fericirea lumeasca iese stresul lumesc

“Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla, fireasca si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. De aceea umbla nelinistiti chiar si imprejurul lumii – precum cureaua masinii imprejurul rotii nebune[1] – pentru ca in toata planeta noastra nu incape multa lor liniste. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumeasca iese stresul lumesc. Educatia exterioara cu stres duce in fiecare zi sute de oameni (chiar si copii mici) la psihanalize si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si instruieste psihiatri, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici existenta sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste? Cum este cu putinta ca omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata, cea de dupa moarte, cea vesnica? Cand omul prinde sensul cel mai adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. Daca ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice si le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca ar fi cunoscut sensul cel mai adanc al vietii.

Oamenii incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga, si nu vor adevarata liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor. Si turistii care vin din tari straine si umbla pe drumuri, prin soare, caldura, praf, prin atata zapuseala, gandeste-te cat sufera! Ce sila, ce apasare sufleteasca au, de ajung sa socoata destindere aceasta chinuiala exterioara! Cat sunt de izgoniti de ei insisi, de ajung sa socoata aceasta chinuiala drept odihna! Continuare »

28 Comentarii »

“Tare mult doresc să nu vă gândiţi la căsătoria voastră, absolut deloc. Cu cine mă voi mărita? Cum va fi el? Cine va fi el? Etc. Sunt gânduri inutile, fără sens, deşarte. Aceste preocupări arată că în sufletul vostru încă nu s-a stabilit certitudinea adâncă a adevărului. Să aveţi o singură grijă. Sufletul. Să trăiţi curat, în frica lui Dumnezeu. Să iubiţi pe Hristos, să vă dăruiţi toată fiinţa Lui, printr-o trăire curată, în rugăciune. În ceea ce priveşte căsătoria: O, să n-aveţi nici o grijă, dar absolut nici o grijă, căci se găsesc atâtea suflete dornice de a întâlni suflete curate de fecioare, pentru a se uni cu ele şi a zidi un cămin creştin fericit.

Continuare »

34 Comentarii »

„Daca vrem o definitie scurta si exacta, noi vom spune ca virtutea este ordinea iubirii.”

„Adevarata iubire consta in a ne atasa de adevar pentru a trai in dreptate; sa dispretuim deci toate lucrurile pieritoare din iubire fata de oameni, iubire care ne face sa dorim ca ei sa traiasca in dreptate.” Continuare »

3 Comentarii »

Spun Sfintii Parinti ca daca nu mergi pana la capat, pana la sange, in infruntarea ostenitoare si vaditoare a propriei tale meschinarii si uratenii a patimilor si starii de pacat perpetuu in care te gasesti, nici nu vei capata harul de sus, care sa iti ridice povara acestora. Pentru ca nu ti se poate ridica o povara pe care tu negi ca ai purta-o, asa cum nici nu poti fi vindecat de o boala pe care nu o recunosti ca atare.

Si o modalitate de a eluda aceasta infruntare zilnica, in care sa te rusinezi, zilnic, de meschinaria si josnicia proprie, este refugiul care iti da un aer de onorabilitate si care, in acelasi timp, pastreaza o forma inchipuita de credinta. Adica: refugiul intr-o identitate de tip psihologic, construita, un artefact, un simulacru a ceea ce ar fi trebuit sa fie innoirea firii tale. Continuare »

13 Comentarii »

“Oricat ar fi de ancorat in lumea de aici, in aparenta, crestinul e un om cu un picior deja in afara acestei lumi. Lumea aceasta vazuta, lumea de aici, nu e lumea lui adevarata. Ci lumea lui e dincolo de aceasta. Iar aici, crestinul e la vreme de incercare, caci de cand omul a auzit cuvantul Domnului, dracul a dobandit puterea sa-l intoarca de la Dumnezeu“.

“Nu trebuie sa ne inselam. Vremea ce vine nu e o vreme de triumf pentru crestinism. Cum n-a fost nici cea care pleaca. Ci ca tot veacul, vremea ce vine e o vreme de-ncercare. O vreme-n care se vor numara oile de capre, insa nu se vor desparti cum nici graul de neghina! S-a schimbat numai sensul ispitelor! Puterile celor ce intra in acest apocalips sunt numarate. Nimic mai primejdios decat sa intri-n el naiv si fara sa stii ce te asteapta!“

Conferinta rostita pe 7 aprilie 1940 (de o uimitoare actualitate):

“Trebuind sa va vorbesc in asta seara despre pozitia crestinului in fata lumii moderne, marturisesc oarecare sfiala. Conferinta aceasta fiind a unei societati crestinesti, suntem cu totii, numai intre noi si fiecare din Dumneavoastra e de presupus ca stie, ca si mine, ce inseamna a fi crestin.

Pe de o parte. Dar pe de alta, nefiind monah nici unul dintre noi, fiecare din cei care ne-am adunat aici, avem unele legaturi cu “veacul”, adica cu lumea din afara, cu lumea mare a zilelor noastre. Daca lucrurile stau intr-adevar astfel, conferinta de azi nu poate avea alt rost decat sa va vorbeasca de lucruri pe care dumneavoastra le stiti ca si mine si, ca atare, rostul ei ar putea sa para fara rost. Aici se iveste piatra de incercare.

Fiecare din noi traieste – este drept – viata de azi. Si fiecare isi deapana, singur, sau alaturi de altii, firul vietii sale careia ii zicem crestinesti. Insa nu fiecare se gandeste totdeauna la lucrurile ce stau dincolo de aceste vorbe: a fi crestin, a trai in vremea de astazi.

Se poate deci ca noi, care ne zicem din gura “crestini” sa nu corespundem, prin ceea ce suntem intr-adevar, cu numele pe care ni-l dam. Si aceasta cu cele mai nevinovate intentii si chiar fara sa bagam de seama. Fiindca asa e facuta lumea, ca vorbele sa insemne anumite lucruri; si pentru ca lucrurile se schimba. Insa vorbele raman, ne obisnuim a boteza cu acelasi nume lucruri care s-au prefacut pe nesimtite in altele. Lucrul este, de altfel, cunoscut. Continuare »

15 Comentarii »

Ioan Ianolide despre prietenul sau, Valeriu:

“Unii l-au admirat, altii l-au acuzat, dar foarte putini l-au inteles. Valeriu soca prin constiinta pacatului, pe care il marturisea cu umilinta la modul personal si colectiv, intr-o vreme in care noi, desi eram crestini, nu aveam inca o adevarata viata duhovniceasca. Orgoliul se ascundea in noi sub mantia tainica a “onoarei” si a fost o lupta grea pana cand asa-zisa “demnitate” si “onoare” s-au induhovnicit, trecand prin baia curatirii”.

Sfantul Valeriu despre sine insusi: Continuare »

17 Comentarii »

“Rog din toată inima mea, plină de dragoste pentru voi, să urmaţi cu inima şi cu mintea voastră, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt, tot ceea ce vă scriu eu acum.

Alta este viaţa, decât aceea pe care obişnuit, şi-o închipuie oamenii. Altul este omul însuşi, decât acela ce se închipuie el. Altul este adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.

De ani de zile vă scriu mereu din temniţă. Şi tot scrisul meu este străbătut de acelaşi fir continuu, de acelaşi adevăr central: Hristos, viaţa veşnică. Continuare »

3 Comentarii »

“Nu era deloc un fanatic obtuz. Cea mai bună dovadă (tocmai pentru că a avut deplină acoperire în fapte) se găseste în scrisorile sale din închisoare, trimise familiei: „Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toti. Este o cale atât de greu înteleasă si acceptată de oameni, dar sunt convins că ea este singura care duce spre Fericire. Continuare »

Nu exista comentarii »

“Calatorea odinioara avva Daniel si avva Ammoi. Si a zis avva Ammoi: “Cand vom sedea si noi la chilie, parinte?” Zis-a avva Daniel lui: “Cine ia de la noi pe Dumnezeu acum? Dumnezeu este in chilie si iarasi Dumnezeu este in afara de chilie”. Continuare »

Nu exista comentarii »