Precizam ca prezentul text, obtinut de la un parinte din Bucuresti, este semnat de dr. Ioan Gandu, si apartine in mod integral (deci inclusiv cu notele din interiorul textului) semnatarului:

wolf-sheep-small.JPG

„Impostorul mistic, care e de fapt un mistificator, pentru că se foloseşte de o tehnică spirituală exterioară, cu aparenţe de autenticitate, umblă cu Scriptura în mană, cu ajutorul căreia câştigă, pentru scopuri personale, buna credinţă a celor cu care vine în atingere. Acesta nu este «mistic» decât pentru alţii. Una face la vedere, alta face în ascuns, sau la el acasă. Chipul evlaviei ascunde un chip necinstit şi întotdeauna interesat de câştiguri, chiar când jură pe dezinteres. Ce nu cere azi, va cere mâine. Desigur, nu va spune niciodată că pentru sine! Falsificatorul se va demasca fără îndoială, dar până atunci va recruta destui adepţi, cărora încet, încet le va perverti judecata sănătoasă, duhovnicească, până la aşa măsură, ca mai târziu nu vor mai putea discerne între adevăr şi minciună şi se vor încrede orbeşte într-însul. Occidentul cunoaşte o scrie întreagă de astfel de «mentori», dar mai apar şi pe la noi. De aceea, impostorul trebuie încadrat printre misticii falşi, ca un generator de falsitate şi trebuie demascat ca atare…

Farseurul, «misticul» făcut, mascat, în rol anume ales, cu gând precis de a induce în eroare asupra persoanei şi valorii lui, simulând sfinţenia pe care n-o poale realiza în fapt, şi semănând prin aceasta cu marele său ocrotitor, a cărui definiţie este tocmai simulacrul. Acela de la început a vrut să fie «ca» Dumnezeu şi de atunci vine adesea ca Hristos, ca profet, ca înger luminat etc. (N. n. – Ca «ales», «om cu stea înfrunte» sau, în orice caz, un ins cu o «misiune excepţională», evident etichete inventate numai pentru a-i hrăni delirul sistematizat de grandoare; cuvântul «eu» este cel mai frecvent în vocabularul unui asemenea impostor, iar referirile la isprăvile proprii mai frecvente decât respiraţia si mai schimbătoare ca vremea – Sic!).

Impostura, contrafacerea şi făţărnicia au constituit obiectul unei griji deosebite a Mântuitorului. Proorocul mincinos vine îmbrăcat în haină de oaie, iar pe dinăuntru e lup răpitor (Matei VII, 15). El simulează şi în acelaşi timp deformează şi discriminează conţinutul doctrinar al învăţăturii creştine şi expresia lui practică, anume vietuirea crestina. Impostorul şi făţarnicul sunt totdeauna de rea credinţă, totdeauna cu gânduri şi planuri ascunse şi urmăresc cu atenţie înşelarea bunei credinţe a celorlalţi.

De cele mai multe ori ei se întâlnesc în persoana unui singur individ, care cumulează, de obicei abil, toate formele exterioare, ale «sfinţeniei» (N. n . – Afişată cu obstinaţie si cu un tupeu năucitor!), cu gândul de a polariza în jurul lui atenţia mulţimilor, de a face o bisericuţă, de a se erija în şef de şcoală duhovnicească, în prooroc şi taumaturg, şi în orice ar putea să-l scoată în evidenţă, ca să facă din el un «caz», un «fenomen» şi din adeziunile pe care le-ar recruta o «şcoală», o «mişcare», un «curent» (N. n. – Mă rog, un «o.n.g.». un «club», un «partid»). Resortul interior care îi dă avânt şi perseverenţă, uneori chiar în încercări «ascetice» cu adevărat temerare, e un orgoliu nemăsurat, o sete demonică de celebritate şi nu sunt excluse nici interesele materiale.

1 Comentariu »