Război întru Cuvânt

Fragment din Omilia V la Epistola catre Romani, Sf. Ioan Gura de Aur:

Text preluat de AICI

Dacă am iubi pe Hristos, precum ar trebui să-L iubim, am şti că este mai rău decât gheena de a supăra pe Cel iubit, şi fiindcă nu-L iubim, de aceea nici nu ştim mărimea pedepsei. Aceasta este cauza pentru care eu plâng şi jelesc, căci ce nu a făcut Dumnezeu ca să fie iubit de noi? Ce mijloc n-a întrebuinţat? Ce n-a trecut cu vederea? L-am batjocorit fără ca El să ne nedreptăţească cu ceva, ci din contră, bine facându-ne şi încărcându-ne cu mii de bunătăţi; am fugit de El, îndemnându-ne şi ispitindu-ne în toate părţile, şi nici aşa încă nu ne-a pedepsit, ci a alergat însuşi El, şi ne-a prins fugind, dar noi ne-am smucit din braţele Sale şi am trecut în acelea ale diavolului; şi nici aşa El nu S-a depărtat cu totul de noi, ci a trimis ca să ne roage mulţime de prooroci, de îngeri şi de patriarhi, dar noi nu numai că nu am primit solia, dar am şi batjocorit pe trimişi.

Continuare »

Nu exista comentarii »

Continuam publicarea textului despre impostorii mistici, cu o analiza care pune in evidenta, odata in plus, specificitatea impostorului – el nu este un eretic, el nu va combate fatis credinta, ci va face tot posibilul sa para ca un drept. Nu altfel va fi si Antihristul… pana la momentul adeveririi lucrarii sale.

AICI, prima parte a textului semnat de Ioan Gandu

Continuarea:

“Impostorul nu este un mistic. In chip cu totul greşit a fost încadrat de către unii în această categorie. Nu e nici mistic, nici mistic fals. E impostor, pur şi simplu. E şarlatan. Şmecher. Farseur. Mistificator. Continuare »

Nu exista comentarii »

Precizam ca prezentul text, obtinut de la un parinte din Bucuresti, este semnat de dr. Ioan Gandu, si apartine in mod integral (deci inclusiv cu notele din interiorul textului) semnatarului:

„Impostorul mistic, care e de fapt un mistificator, pentru că se foloseşte de o tehnică spirituală exterioară, cu aparenţe de autenticitate, umblă cu Scriptura în mană, cu ajutorul căreia câştigă, pentru scopuri personale, buna credinţă a celor cu care vine în atingere. Acesta nu este «mistic» decât pentru alţii. Continuare »

1 Comentariu »

Vom reda mai jos talcuirea Sfantului Ioan Gura de Aur la Fericirile din Evanghelia dupa Matei. Daca unii au drept reguli de conduita Coduri ale bunelor maniere, daca unii se conduc dupa tabuurile pre-stabilite de micul “trib” din care fac parte, daca unii invata pe de rost carticele “catehetice” revolutionare, prin care invata sa cucereasca si sa domine lumea, noi, crestinii, avem ca adevar curatitor si mantuitor poruncile pe care Hristos Domnul ni le-a daruit.

Nu exista, asa cum subliniaza Sfantul Ioan Gura de Aur, invataturi si porunci care sa contrarieze, sa socheze si sa starneasca impotriviri mai mari decat aceste cuvinte ale vietii celei vesnice: Continuare »

5 Comentarii »

Preasfanta Treime, Stapanire de o fiinta, pricinuitoare a tot binele; ce vom rasplati Tie pentru toate cate ne-ai dat noua, pacatosilor si nevrednicilor, pe care mai inainte de a ne naste noi in lume le-ai randuit, si pentru toate cele ce ne dai fiecaruia din noi in toate zilele si pentru cele ce ai gatit noua tuturor in veacul cel viitor?

Deci se cuvenea pentru atatea binefaceri si indurari, sa multumim Tie nu numai cu cuvintele, ci mai ales cu faptele, pazind si implinind poruncile Tale; iar noi cu patimile noastre si cu obiceiurile cele rele in nenumarate pacate si faradelegi ne-am aruncat…

Pentru aceasta, ca cei ce suntem intinati, nu numai ca nu indraznim a ne arata inaintea preasfintei fetei Tale celei intreit stralucitoare, ci nici preasfant numele Tau a-l chema, de nu ai fi binevoit Insuti Tu spre a noastra mangaiere a ne vesti noua; ca pe cei drepti si curati iubesti, iar pe pacatosii care se pocaiesc ii mantuiesti si cu milostivire ii primesti.

Deci, cauta, o Dumnezeiasca Treime, din inaltarea sfintei slavei Tale asupra noastra, mult pacatosilor; si bunavointa noastra in loc de fapte bune o primeste, si ne da noua duhul pocaintei celei adevarate; ca, urand tot pacatul, intru cuviosie si dreptate pana la sfarsitul vietii noastre sa petrecem, facand voia Ta cea sfanta si slavind cu cuget curat si cu fapte bune preadulcele si preaincuviintat numele Tau.

Amin.

1 Comentariu »

“Pe zidurile catacombelor din Roma se poate intalni uneori imaginea pictata a unei femei care se roaga, numita Orans. Priveste spre cer, are mainile ridicate si palmele deschise. Aceasta este una din cele mai vechi icoane crestine. Sa fie aceasta reprezentarea Maicii Domnului, a Bisericii sau a sufletului care se roaga? Sau toate trei deodata? Oricum ar fi interpretata, aceasta icoana zugraveste o atitudiine crestina de baza: cea a invocatiei sau epiclesis, a chemarii sau a asteptarii Duhului Sfant.

Exista trei pozitii principale in care ne putem tine mainile si fiecare isi are propriul inteles simbolic. Putem tine palmele inchise cu pumnii stransi, ca un gest de sfidare, sau intr-un efort de a apuca sau a te agata, exprimand astfel agresiunea sau teama. La cealalta extrema, mainile pot atarna inactive de ambele parti, nici sfidand, nici dorind sa primeasca. Sau, ca ultima posibilitate, sa avem palmele ridicate ca in imaginea Orans, nu stranse, ci deschise, nu inactive, ci gata sa primeasca darurile Duhului Sfant. O lectie de mare insemnatate in privinta caii duhovnicesti este sa intelegi cum sa-ti desclestezi pumnii si sa tii palmele intinse, In fiecare clipa si in fiecare ceas trebuie sa ne insusim actiunea din Orans: sa ridicam nevazut mainile spre cer si sa spunem Duhului sfant: Vino!

Telul vietii crestine este sa fie purtatoare de Duh, sa traiasca in Duhul lui Dumnezeu, sa respire in Duhul lui Dumnezeu”. (Episcop Kallistos Ware, “Ortodoxia, Calea dreptei credinte”)

Nu exista comentarii »

• “Cel ce a gresit dupa botez, vadit lucru, este dezbracat de Hristos, a pierdut imbrcamintea intru El si trebuie ca zi si noapte, cu credinta, cu post si cu lacrimi, sa ceara o noua imbracaminte in haina dreptatii lui Hristos. Hristos nu-i paraseste pe unii ca acestia cu totul, dar ii face sa-si simta goliciunea si-i misca sa se roage cu smerenie ca sa li se intoarca darul infranarii de la pacate. Cel ce nu este imbracat in Hristos nu poate implini poruncile lui. Sa ne rugam dar lui Hristos – singura noastra nadejde – ca sa ne izbaveasca de ranile patimase, sa ne sfinteasca simturile si sa ne invete pocainta si smerirea inimii. Leacul si tamaduitorul firii noastre slabite si bolnavicioase sunt Biserica si Domnul nostru Iisus Hristos. Daca El nu va intra in suflet si nu va imparati intr-insul in viata de acum, sufletul nu se va insanatosi si nu va avea nici o nadejde sa intre in Imparatia cerurilor (…) Dumnezeu ii invie din moartea duhovniceasca pe cei ce cred in Hristos inca din viata de acum. Ca semn al acestei invieri slujeste harul Sfantului Duh, pe care il da sufletului oricarui crestin, ca si cum i-ar da un alt suflet. Continuare »

9 Comentarii »

• Noi suntem în al VIII-lea veac. În al VIII-lea veac zice că or să fie mari greutăti si mari schimbări în lume, spre răutatea si spre dărâmarea vietii sufletesti si duhovnicesti. Eh! Fiindcă Bunul Dumnezeu a orânduit ca să fim crestini ortodocsi, multi-putini, să nu ne depărtăm de poveţele Bisericii Ortodoxe, de sfaturile Sfintilor Părinti cei îndumnezeiti si să sperăm că o să căpătăm mântuirea.
• Se vor schimba multe în scurt timp cu ecumenismul, se vor schimba multe în Biserică. Dar ce va fi mai rău, se vor face partide în Ortodoxie. Unii cu ecumenismul, cu Papa, cu schimbări, alţii împotrivă. Vor fi schimbări mari în Ortodoxie şi duşmanii ei vor spori. Atunci când Ortodoxia nu va mai fi la înălţime, atunci va veni antihristul. Până atunci nu va putea împărăţi el. Noi să ne ţinem de Adevăr, care este Ortodoxia, şi de sfaturile Bisericii cu cele şapte sfinte soboare ecumenice. Continuare »

24 Comentarii »

Fiecare dintre noi poate sa-si repete cuvintele descoperite Sf. Imparat Constantin: „Intru semnul Crucii voi birui!”. Revelatia sa va ramane actuala si pentru crestinii vremurilor din urma. Dupa cum Hristos a invins moartea, dupa cum Constantin a biruit paganismul, si noi suntem chemati ca, intru acest semn, sa depasim toate oprelistile care ne despart de Dumnezeu. Continuare »

2 Comentarii »

Astăzi Biserica Ortodoxa prăznuieşte pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, maica sa, pe care îi numeşte „asemeni cu apostolii”.

Pentru Biserică, Împăratul Constantin înseamnă primul conducător care nu numai că încetează prigonirile împotriva creştinilor (care erau duse cu paroxism nu mulţi ani înainte de domnia lui) dar şi încurajează practic creşterea Bisericii, dând acesteia înapoi toate proprietăţile luate de prigonitori, construind multe biserici, acordând regimuri fiscale îngăduitoare şi multe fonduri. Pe scurt, s-ar putea spune că este o etapă istorică de mare impunere a Bisericii.

Cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena este datorată deschiderii sincere a împăratului faţă de semnul Crucii, arătat lui înaintea unei mari şi cruciale bătălii: Εν Τουτω Νικα ( „Întru acest semn vei birui”). Împăratul nu a ezitat să îşi însemne oştile sale cu semnul crucii, deşi pentru majoritatea soldaţilor acesta era un semn de „piază rea”, pentru ca semnifica crucea, instrument de osândă încă folosit.

Dragostea împăratului pentru Crucea lui Hristos l-a făcut să încurajeze şi să urmrărească îndeaproape înflorirea Bisericii. Asemeni, evlavioasa sa maică, Sf. Elena, a mers la Ierusalim, unde a găsit cu adevărat Sfânta Cruce a lui Hristos, pe care Acesta a fost Răstignit.

Cu toate acestea, deşi la o privire superficială ne putem încânta de victoria istorică a Bisericii, lucrurile nu au stat întocmai aşa. Aşa-zisa victorie a Bisericii pe plan istoric, adică recunoaşterea oficială a cultului, încurajarea înfloririi, favorizarea creştinilor, a fost însoţită de cea mai otrăvitoare muşcătură a Vrajmaşului din Trupul Bisericii – răspândirea ca un cancer a arianismului.

Continuare »

Nu exista comentarii »