cruce.jpg

Sarea Ortodoxiei si surogatele formalismului

Continuam impartasirea – inceputa aici – a invataturii esentiale si de o stringenta actualitate a Vladicai Averchie Tausev, prin prezentarea, in serial, a traducerii unor fragmente din articolul scris de membrii Frăţiei Sf. Gherman din Alaska, avand supra-titlul “Let Us Not Be Robbed” (“Sa nu ne lasam jefuiti“) si subtitlul “One Man in the Face of Apostasy” (“Un om in fata apostaziei“) preluat de pe un site american dedicat parintelui Seraphim Rose.

 iisushristosmarearhiereu-mica.JPG

 “Şi i-a spus: “te voi judeca după cuvintele tale…” (Luca 19:22).

“Căci din cuvintele tale vei fi îndreptăţit şi din cuvintele tale vei fi osândit“ (Matei 12:37)

“ ‘Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în numele Tău? N-am scos noi draci în numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în numele Tău?‘. Cei “aleşi” sunt cei care rostesc aceste cuvinte – cei care şi-ar fi “plătit datoriile” şi ar fi avut reputaţia de slujitori ai lui Hristos, făcînd lucruri care să impresioneze, în mod ostentativ pentru El. Şi Domnul va răspunde: “Niciodată nu v-am cunoscut pe voi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi cei care lucraţi fărădelegea” (Matei 7:23-24).

Unde au greşit, pentru a fi respinşi atât de aspru de Domnul? În “numele” lui Hristos au făcut lucrurile lor, dar nu în Duhul lui Hristos, şi astfel nu vor fi trăit potrivit poruncilor Lui. Faptele lor, fiind făcute pentru lumea aceasta, vor pieri în această lume. Se vor fi purtat conform credinţei pe dinafară, dar în interior nu-şi vor fi îndreptat vieţile către cer. Şi se vor afla în faţa Judecătorului cu mâinile goale.

Aceasta este o imagine despre ce va avea loc în punctul culminant al apostaziei lumii, sau al “despărţirii” de Hristos: Judecata finală. Iar aceasta reflectă exact mesajul unui sfânt părinte ale acestor vremuri din urmă, Arhiepiscopul Averchie Taushev din Jordanville. Prin Arhiepiscopul Teofan al Poltavei – părintele său duhovnicesc – a fost în mod direct racordat la linia integră a teologilor ortodocşi care au transmis duhul viu al tradiţiei lor din tată în fiu. O dovadă că este un transmiţător autentic al tradiţiei patristice este faptul că nu s-a gândit niciodată să se numească pe sine “teolog” sau “învăţat patristic”, cu atât mai puţin să recunoască ceea ce este cu adevărat: un profet al apostaziei.

Dacă a vorbit a fost numai datorită dragostei pentru adevărul dătător de viaţă al Ortodoxiei şi pentru turma încredinţată lui de Hristos. Simţea că este de datoria lui să-i avertizeze pe oameni de efectele mai subtile ale apostaziei, care se răspândesc cu atât mai repede cu cât lumea se îndreaptă spre pierzanie. Apostazia, după cum spunea, însemna mai mult decât ceva care se manifesta exterior “acolo” – în lumea seculară orbită de sine şi fără Dumnezeu sau în trupurile creştinilor apostaţi care aproape că au devenit centrul acestei lumi. Nu, rădăcinile apostaziei sunt mult mai adânci. Pot pătrunde chiar în inima omului… Arhiepiscopul Averchie a înţeles că, asemeni faptelor falşilor slujitori ai lui Hristos, pe care El i-a respins în fragmentul de mai sus, forma exterioară a Bisericii şi chiar a “adevăratei” şi “tradiţionalei” Ortodoxii poate fi imitată atât de inteligent, atât de precis, încât să fie în stare “să-i înşele şi pe cei aleşi” (Matei 24:24). Acest gând a fost foarte apăsător pentru Arhiepiscop. Lui i-a fost transmisă, în mod direct de la adevăraţii Părinţi ai Ortodoxiei, esenţa acesteia. Pentru a o transmite cu succes generaţiei următoare, trebuia s-o deosebească de surogatele care deveneau din ce în ce mai subtile. Cuvântul vorbit şi scris nu era adecvat pentru această sarcină. Foarte des recurgea la fraza pătrunzătoare a Sfântului Teofan Zăvorâtul: “Creştinismul ortodox îşi pierde sarea” (cf. Matei 5:13). E posibil însă ca cei care puteau resimţi această pierdere să fie numai aceia care deja gustaseră din “savoarea” autentică a Ortodoxiei. Cineva care nu a gustat niciodată din sare nu ar simţi nici o diferenţă dacă i s-ar da un alt condiment şi i s-ar spune că este sare.

Arhiepiscopul Averchie adeseori cita din Sf. Ignatie Briancianinov: “Să nu îndrăzneşti să ridici mâna ta cea slabă pentru a opri valul puternic al apostaziei. Evit-o, păzeşte-te tu însuţi de ea, şi-ţi va fi de ajuns. Cunoaşte duhul vremii, cercetează-l, ca să poţi evita pe cât posibil influenţa lui.” Desigur că elevii şi călugării Arhiepiscopului Averchie de la seminarul/mănăstirea Sfânta Treime au apreciat actualitatea avertismentelor sale. Şi totuşi era greu pentru mulţi să înţeleagă motivul pentru această insistenţă şi agăţare constantă de o temă atât de negativă. Odată, când Arhiepiscopul vorbea, ca de obicei, de semnele îndepărtării de Hristos, un elev puse o întrebare: “Cu siguranţă că apostazia este groaznică şi am auzit despre ea, dar de ce atât de mult? Până la urmă suntem păziţi prin faptul că suntem ortodocşi, lipindu-ne de tradiţie. Suntem în diaspora Bisericii Ruseşti – nu suntem ecumenişti, nu avem nimic de-a face cu trădarea Ortodoxiei care este desfăşurată de alte jurisdicţii. Suntem în adevărata Biserică – Biserica Ortodoxă. Nu suntem în siguranţă? Hristos spunea că porţile iadului nu vor birui Biserica Sa“. Uitîndu-se pătrunzător la cel care pusese întrebarea, Arhiepiscopul Averchie, îl întrebă la rându-i: “Dar ce-ţi poate da siguranţa că tu eşti în Biserică?” Folosea singularul rusesc “tu” pentru că dorea să se adreseze individual ascultătorilor săi. Toţi elevii prezenţi erau botezaţi creştini ortodocşi; bărbatul care a pus o astfel de întrebare era propriul lor ierarh, adică legătura lor cu apostolii; nu erau numai din aceeaşi Biserică, dar şi sub aceeaşi “jurisdicţie”. Cum, atunci, putea pune la îndoială apartenenţa lor la adevărata Biserică fără a o pune la îndoială şi pe cea proprie?

Întrebarea Înaltului Averchie era încărcată de înţeles. Adeseori le spunea elevilor săi că Antihrist va “recunoaşte”, “legitima” şi astfel va stăpâni partea exterioară a Bisericii Ortodoxe – cu tradiţiile, dogmele, artele, adevărul canonic, puritatea liturgică şi succesiunea apostolică. Aşadar, apartenenţa exterioară la Biserică şi aderarea la tradiţie – deşi paşi necesari pentru cei care cunosc Adevărul Ortodoxiei şi vor să-l împărtăşească în plinătatea măreţiei sale – nu oferă, după cum spunea “nici o siguranţă”. Întrebîndu-şi elevii ce le dădea siguranţa că erau membrii ai adevăratei Biserici, sublinia necesitatea de a-şi dezvolta interior sentimentul autenticităţii care să-i ajute să identifice duhul creştinismului ortodox adevărat şi să-l deosebească de imitaţiile sale viclene“. (urmarea)

20 Comentarii »