Pornim, cu acest articol, o altă secţiune a acestui blog, numită “Porţile Iadului”. De ce aşa? Pentru că trăim vremuri în care Biserica – Trupul lui Hristos – este puternic zguduită de porţile Iadului. Este, cum spunea, printre alţii, părintele Rafail Noica, o vreme a cernerii. Ştim din Cuvântul netrecător al lui Hristos că Biserica nu va fi biruită de “Porţile Iadului”. Însă în acelaşi timp mai trebuie să înţelegem că, aşa cum spunea un sfânt arhiereu contemporan, Averchie Taushev, nu e deloc sigur că şi noi vom fi socotiţi, prin credinţa şi prin vieţuirea noastră, până în sfârşit ca fâcând parte din Biserică sau dacă nu cumva, la vremea încercării, ne vom trezi căzuţi prin “ochiurile” sitei rare ale ispitelor şi smintelilor de astăzi şi lepădaţi de la faţa Domnului. Pentru a nu se întâmpla asta, fiecare avem de purtat propria luptă pentru a rămăne întru Hristos, atât cu inima, cât şi cu mintea. Iar o parte din luptă o constituie şi deosebirea grâului tot mai rar de neghina tot mai numeroasă, deosebirea Adevărului de mistificare, a Păstorilor celor buni de Lupii răpitori în piele de oaie. Mai mult ca oricând astăzi este trebuinţă mare, pe lângă multă, fierbinte şi smerită rugăciune, de exerciţiul discernământului duhovnicesc şi de mărturisirea dreptei-credinţe.

icon_top.jpg

Prilejul articolului este dat de o predică dătătoare de tristeţe mare, o predică redată de ziarul Lumina, Misiunea crestinismului în lume:

Părintele Iosif Dorcu, decan de Iaşi, a vorbit celor prezenţi despre misiunea creştinismului în lume: „Câte n-ar avea creştinismul de spus lumii de astăzi? O mulţime de lucruri. Ar trebui să ia apărarea celor săraci, a celor necăjiţi, a celor oropsiţi. Nu poate să o facă atât cât ar trebui din cauza diviziunii. Dacă toţi creştinii de pe faţa pământului ar lua atitudine împotriva oligarhiei care conduce spre rău, cu siguranţă lumea ar fi altfel, cu siguranţă am asculta altfel cuvântul creştinismului. Am asculta acest mesaj al creştinismului cu alte urechi, l-am vedea cu alţi ochi”.

La finalul slujbei, părintele Constantin Naclad a ţinut să mulţumească tuturor celor ce au participat la această rugăciune, subliniind mesajul Evangheliei ce s-a citit în cadrul slujbei:

„Evanghelia din seara aceasta a vorbit tocmai despre faptul că Hristos, la judecată, nu ne întreabă cine sau de unde suntem, nu ne întreabă ce am făcut sau ce am mărturisit pe acest pământ, ci ne întreabă un lucru mult mai important, şi anume în ce relaţii am fost cu semenii noştri, am putut să-i ajutăm, ne-am rugat cu ei, i-am îmbrăcat, i-am hrănit sau le-am dat să bea când au fost însetaţi, şi de acest lucru depinde chiar mântuirea noastră“.

Pe langa faptul ca “predica” este un exemplu de socialism aproape revolutionar – caci cine vorbeste despre oligarhii si saraci in acest mod vorbeste intr-un mod politic, nu crestineste – contine un mare ne-adevar, un periculos si mortal indemn la delasare in ceea ce priveste dreapta credinta.Intr-un mod simplu, respectivul preot spune ca ceea ce conteaza in fata lui Dumnezeu sunt doar faptele (nimeni nu contesta acest lucru, numai ca faptele nu inseamnă preocuparea de realizare a echitatii sociale prin lupta impotriva oligarhilor!), nu si daca am mărturisit credinta cea dreapta, dupa dreptate. Mai mult, afirmă că primirea creştinismului în lume ar fi, chipurile, împiedicată de faptul că ortodocşii nu fac una şi aceeaşi Biserică cu ereticii, ca şi cum raţiunea de a fi a Bisericii nu ar fi alta decât lupta socială, aceasta fiind, dupa cum se dă de înţeles de către noii “apostoli” ecumenişti, un temei suficient pentru ca “Bisericile” sa se uneasca… Adevarul de credinta nu mai conteaza. Conteaza sa eradicam saracia…

Prin urmare… avem de ales. Ori credem acestor păstori care predau o învăţătură “inovatoare”, ori credem Scripturilor, credem lui Hristos, credem Sfintilor Părinţi si predaniilor Bisericii plămădite prin jertfe de sânge, iar nu construite în catedrele de teologie moderne şi la “simpozioanele” ecumenice?

Ce ne spune deci invatatura de credinţă ORTODOXA?

Sa citim impreuna aici.

2 Comentarii »