April 2007

Monthly Archive

IPS Averchie, mentorul Cuviosului Seraphim Rose despre MAREA APOSTAZIE

admin 30 Apr 2007 | : Crestinul in lume, IPS Averchie Tausev, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfantul Ignatie Briancianinov, Vremurile in care traim

averky_ab.jpg

“Sarea ne pătrunde” – semnul apropierii sfârşitului (La un centenar de la binecredinciosul sfârşit al Episcopului Ignatie Brianceaninov)

briancianinov.jpg

“Vremurile noastre se aseamănă cu vremurile din urmă – ‘sarea ne cuprinde’[1]. Păstorii Bisericii au rămas cu o înţelegere a creştinismului slabă, întunecată, confuză. O falsă înţelegere după buchie, distrugând viaţa duhovnicească în societatea creştină, distrugând creştinismul, care este faptă, nu buchie. Trist este să vezi, cui i-au fost încredinţate şi pe ce mâini au căzut oile lui Hristos, cui i-a fost încredinţată păstorirea şi mântuirea lor! Apar ‘lupii îmbrăcaţi în blană de oaie’, recunoscuţi după faptele şi roadele lor. Toate acestea, însă, se petrec cu îngăduinţa Domnului. ‘Cei ce vor fi în Iudeea, să fugă la munte!’ “. Cu un secol în urmă prin aceste cuvinte a caracterizat viaţa Bisericii timpului său marele luminător şi scriitor duhovnicesc – îndrumătorul vieţii creştin-ortodoxe, Sfântul Ierarh Ignatie (Brianceaninov), a cărui prăznuire o cinstim în acest an 1967 (+30 aprilie, 1867).

Oare nu suntem noi în zilele noastre mai în drept ca oricând să repetăm aceste aspre prevestitoare cuvinte? Continuare »

NECAZURILE SI ISPITELE SUBTILE – PARTEA NOASTRA

admin 30 Apr 2007 | : Hrana duhului - cuvinte tari, texte esentiale, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfantul Ignatie Briancianinov, Vremurile in care traim

Sf. Ignatie Briancianinov: NECAZURILE VOR FI PARTEA CĂLUGĂRILOR DIN VREMURILE DE PE URMĂ (fragment)

“Sfinţii Părinţi, călugării din primele veacuri creştine, au fost creştini desăvârşiţi, plini de Duhul Sfânt. Ei au avut descoperiri de sus referitor la monahismul vremurilor de pe urmă şi au făcut referitor la acest subiect proorocii care se împlinesc sub ochii noştri. Toate prezicerile părinţilor sunt de acord în a spune că monahii de la urmă vor duce o viaţă mănăstirească săracă, pentru că nu le vor fi acordate nici puterile psihice şi spirituale, nici belşugul harului de care se bucurau primi călugări, şi că îşi vor câştiga mântuirea cu mare greutate.

Un oarecare călugăr egiptean a căzut într-o zi în extaz şi a avut o viziune duhovnicească. A văzut trei călugări pe malul mării. De pe celălalt mal o voce le striga: “Luaţi aripi şi veniţi la Mine!“. După ce au auzit această voce, doi dintre călugări au primit aripi de foc şi au zburat deîndată pe celălalt mal. Al treilea a rămas singur acolo unde era. A început a plânge şi a striga. In final şi el a primit aripi, dar nu de foc; acestea erau atât de slabe încât a traversat marea cu mare frică şi întâlnind foarte multe obstacole. Adesea puterile îl lăsau şi se învolbura în mare; văzând că se îneacă, a început să strige cu o voce tânguitoare, când ridicându-se deasupra valorilor, când fiind acoperit de ele, ajungând din nou deasupra, iar apoi epuizat cădea în vârtej, strigând din nou, ridicându-se un pic… în sfârşit, sleit de puteri, a ajuns la malul celălalt. Primii doi călugări reprezintă monahismul primelor veacuri, pe când cel de-al treilea reprezintă monahismul vremurilor de pe urmă, sărac atât numeric cât şi în realizări (Ioan Colov, Pateric, Alba Iulia, p. 99). Continuare »

Viata Sf. Ignatie Briancianinov rezumata de arhiepiscopul Averchie Tausev

admin 30 Apr 2007 | : IPS Averchie Tausev, Sfantul Ignatie Briancianinov, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

ignati1.jpg

“La Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse consacrat mileniului de la creştinarea Rusiei (iunie 1988, Lavra Serghiev Posad), Sfântul Ierarh Ignatie a fost alăturat la ceata sfinţilor. De la această dată moaştele sale odihnesc în biserica Mântuitorului din mănăstirea Tolgsk-Vedenski din oraşul Iaroslavl.

Flaut duhovnicesc” a fost numit el în troparul închinat lui. Viaţa sa aminteşte istoria vechilor Paterice. S-a născut la 6 februarie 1807 în satul Pokrovskoie, gubernia Vologda, în familia unui demnitar înstărit. Din copilărie îi plăcea să citească cărţi duhovniceşti. De la vârsta de 15 ani începe să viseze la viaţa monahicească şi la intrarea în mănăstire, dar este trimis de către tatăl său la Şcoala superioară de inginerie militară de la Sankt-Petersburg. La examen era de faţă şi viitorul împărat, marele cneaz Nicolai Pavlovici. Înfăţişarea nobilă a tânărului şi cunoştinţele sale strălucite l-au interesat pe marele cneaz, care l-a invitat la palatul Anicikov, reşedinţa sa. Din acest timp Brianceaninov devine pensionarul marelui cneaz. Continuare »

NEVOIA DE OM, NEVOIA DE BISERICA VIE

gand 30 Apr 2007 | : "Concentrate" duhovnicesti, Crestinul in lume, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Vremurile in care traim

DOAMNE, NU AM OM! – EXTRAS DIN CARTEA PARINTELUI PHILOTHEOS PHAROS:

“Toata aceasta tragica risipa de viata umana in scopul redactarii cataloagelor bibliografice, trimiterilor, notelor de subsol si tezelor de doctorat, pe care niciodata, nimeni nu le va citi si care nu au nici cea mai mica influenta asupra vietii oricarui om, in clipa in care atatia oameni cauta cu disperare om care sa le poarte de grija, sa le vorbeasca si sa-i asculte si fiindca nu reusesc sa-l gaseasca, recurg la evadari riscante si sfarsesc singuri si parasiti intr-o moarte tragica!” Continuare »

GRIJA SI MUNCA PREA MULTA DEPARTEAZA DE HRISTOS!

gand 29 Apr 2007 | : Cum munceste crestinul?, Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului - cuvinte tari, texte esentiale

 Un nou fragment din cuvintele de mare pret ale Cuviosului Paisie Aghioritul despre

Cum trebuie si cum nu trebuie sa lucreze crestinul?

paisios-coperta.JPG

In ziua de azi, oamenii sunt foarte zapaciti, fiindca nu traiesc simplu. Deschid multe fronturi, si se pierd in grija cea multa. Eu pun in randuiala un lucru-doua, si abai apoi ma gandesc la altele. Niciodata nu fac mai multe lucruri deodata. Acum ma gandesc sa fac lucrul cutare. Il termin, si abia dupa aceea ma gandesc sa fac altceva – pentru ca daca incep altul fara sa il fi terminat pe primul, nu am liniste. Cand cineva are de facut mai multe deodata, o ia razna – si numai ce se gandeste la ele, ca il si apuca schizofrenia. Continuare »

RASUCITI BUTONUL LA HRISTOS!

admin 29 Apr 2007 | : Cum munceste crestinul?, Cuviosul Paisie Aghioritul

Continuam postarea unor fragmente din capitolul “Grija cea multa departeaza de Dumnezeu” din cartea “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan” a Cuviosului Paisie Aghioritul:

paisios5.jpg

E bine ca cel ce vrea sa traiasca duhovniceste, si mai ales monahul, sa fie departe de unele preocupari, lucrari, etc. ce il indeparteaza de scopul sau duhovnicesc. Sa nu se vare in treburi multe si nesfarsite, fiindca treburile niciodata nu se mai termina. Si daca nu invata sa faca lucrari launtrice intru sine, mereu va devia in cele exterioare. Oamenii care incearca sa termine treburile cele nesfarsite sfarsesc aceasta viata cu nedesavarsiri duhovnicesti si se pocaiesc la sfarsitul vietii – dar asta nu le mai ajuta la nimic, fiindca a iesit deja pasaportul. De altfel, si o pauza in treburi este neaparat necesara pentru un interval mic de timp. Continuare »

Biserica – scaldatoarea care vindeca singuratatea?

gand 29 Apr 2007 | : Crestinul in lume, Cuvantul ierarhilor, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra

Acest fragment dintr-o predica a raposatului Mitropolit Antonie al Ardealului, preluat de pe acest site vorbeste despre ceea ce ar trebui sa reprezinte Biserica si preotul pentru fiecare dintre noi, slabanogii vietii acesteia, care ne strigam neputinciosi singuratatea, deznadejdea si nevoia de iubire, de mangaiere, de ajutor. Este aici descrisa viziunea ideala a Bisericii, cea care corespunde menirii sale dumnezeiesti, de Trup al comuniunii reale intre oameni si intre ei si Hristos, Capul si sujitorul Trupului, Cel Care s-a facut Omul nostru, pentru ca oricine voieste sa gaseasca in Trupul Sau tamaduire:

duminica-slabanogului-vitezda-2-foarte-frumoasa.jpg

Poate ca multi au sansa sa intalneasca asta si in realitate in parohia lor sau intr-o “obste” care sa reprezinte pentru ei fie si o mica celula a Bisericii. Dar poate ca mai multi traiesc, din pacate, sentimentul unei parasiri si al unei insingurari chiar si inauntrul Bisericii. Despre aceasta din urma situatie au vorbit cu inima indurerata, in duh de compatimire, dar si de chemare la trezire, si parintele Paisie Aghioritul si parintele Philotheos Pharos, in ale caror marturii unii se vor regasi si cu care poate se vor mangaia…

Dar nu ajunge sa ne mangaiem, e nevoie sa si incercam sa facem ceva unii pentru altii, sa cautam ca noi sa constituim Biserica cea vie si sa fim unii altora acel „om” dupa care fiecare tanjim. Continuare »

“Cei mai multi simt o mare parasire”

gand 28 Apr 2007 | : "Concentrate" duhovnicesti, Crestinul in lume, Cuviosul Paisie Aghioritul, Vremurile in care traim

CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL:

 cuv_paisie_aghioritul-sezand-mic.JPG

“Daca vad ca si in corabia Bisericii intra putina apa, ca si acolo au fost prinsi de duhul lumesc si nu exista Duhul Sfant, atunci oamenii se deznadajduiesc, pentru ca nu mai au de ce sa se alipeasca. Lumea sufera, se pierde si, din pacate, toti oamenii sunt nevoiti sa traiasca in acest iad al lumii. Cei mai multi simt o mare parasire, o nepasare – mai ales acum – din toate partile. Nu au de ce sa se tina. Se implineste zicala: “Cel ce se ineaca se agata si de un pai“…” Continuare »

Scurta meditatie despre intelepciune si nevinovatie

gand 28 Apr 2007 | : Meditatii duhovnicesti, Nevoia de discernamant, Reeducarea ieri, azi si maine

“Fiti intelepti ca serpii si nevinovati precum porumbeii!” (Matei 10, 16)

 

Pentru lupta cu patimile este nevoie atat de intelepciune, cat si de nevinovatie.

Nevinovatia fara intelepciune duce la naivitate si vulnerabilitate in fata patimilor si a lucrarii raului de orice fel. Oamenii de felul acesta risca sa fie victime fara aparare a oricarei lucrari de inselare. Continuare »

NU VA DATI INIMA CELOR MATERIALE!

admin 27 Apr 2007 | : Crestinul in lume, Cum munceste crestinul?, Cuviosul Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul,Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”:

9.jpg

- Parinte, la ce va referiti cand spuneti: ‘Mainile si picioarele sa le dati la munca, dar inima nu?’ Continuare »

Next Page »