Iosif s-a descoperit fraţilor săi, Plângând tare
Publicat pe 28 Mar 2007 | Categorii: Citiri liturgice din Scripturi | Print
FACEREA – ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE
Capitolul 43, 26-31
După ce a venit Iosif acasă, i-au adus în casă darurile ce aveau cu ei şi i s-au închinat cu feţele până la pământ. El însă i-a întrebat: “Cum vă aflaţi?” Apoi a zis: “E sănătos bătrânul vostru tată, de care mi-aţi vorbit deunăzi? Mai trăieşte el oare?”
Iar ei au zis: “Tatăl nostru, robul tău, e sănătos şi trăieşte!” Şi Iosif a zis: “Binecuvântat de Dumnezeu este omul acela!” Iar ei s-au plecat şi i s-au închinat.
Şi ridicându-şi Iosif ochii şi văzând pe Veniamin, fratele său de o mamă cu el, a zis: “Acesta-i fratele vostru cel mai mic, pe care mi-aii spus că-l veţi aduce la mine?” Iar ei au răspuns: “Acesta!” Şi a zis Iosif către el: “Dumnezeu să Se milostivească spre tine, fiule!” Dar s-a depărtat Iosif repede, pentru că inima sa ardea pentru fratele său şi căuta să plângă. Şi intrând în camera sa, a plâns acolo.
Apoi, spălându-şi faţa, a ieşit şi stăpânindu-se a zis: “Daţi mâncarea!” Cap. 45, 1-6
Atunci Iosif, nemaiputându-se stăpâni înaintea tuturor celor ce erau de faţă, a strigat: “Daţi afară de aici pe toţi!” Şi nemairămânând nimeni cu el, Iosif s-a descoperit fraţilor săi, Plângând tare, şi au auzit toţi Egiptenii şi s-a auzit şi în casa lui Faraon. Şi a zis Iosif către fraţii săi: “Eu sunt Iosif. Mai trăieşte oare tatăl meu?” Fraţii lui însă nu i-au putut răspunde, că erau cuprinşi de frică. Apoi Iosif a zis către fraţii săi: “Apropiaţi-vă de mine!” Şi ei s-au apropiat. Iar el a zis: “Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-aţi vândut în Egipt. Acum însă să nu vă întristaţi, nici să vă pară rău că m-aţi vândut aici, că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru păstrarea vieţii voastre. Că iată, doi ani sunt de când foametea bântuie în această ţară şi mai sunt încă cinci ani, în care nu va fi nici arătură, nici seceriş.
NOTA: Preluarea materialelor publicate de pe acest site se poate face fie fragmentar (partial) - cu trimitere pentru continuare la articolul integral de la sursa (vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: Iosif s-a descoperit fraţilor săi, Plângând tare), fie integral - dar numai cu acordul nostru explicit si cu mentionarea sursei. Va multumim pentru intelegere si onestitate.


AJUTOR PENTRU GEORGIANA. Cum ne rusineaza si ne mustra pacatele niste copii si tineri chinuiti, suferind de boli rare…
Cum sa ne ferim de exegetii improvizati ai profetiilor eshatologice? CUM TALCUIESC SFINTII PARINTI LEGATURA DINTRE LEPADARE SI ANTIHRIST




















