Război întru Cuvânt

Citind astăzi viaţa sfinţilor pomeniţi…

Aceştia sunt Sf. Xenofont, împreună cu soţia lui Maria, şi cei doi fii ai săi, Ioan şi Arcadie. Familie de patricieni bogaţi, dar credincioşi tare mult, şi în credinţă şi în faptă. Sf. Xenofont îşi dă copii la şcolile prestigioase ale timpului lor. Simţind că este pe moarte, îşi cheamă fii săi. Le spune că toată viaţa sa urmat poruncile lui Dumnezeu, cu nimic nu L-a mâhnit pe Acesta. Şi îi îndeamnă pe ei să îi urmeze în lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, în iubirea de săraci, în fapte bune, în dreptate. Bătrânul primeşte înştiinţare, însă, că încă nu este vremea morţii sale. Mai trebuie ceva. Ce, oare? Continuare »

Nu exista comentarii »

Din Ep. 1 a Sf. Ap. Petru:

<<Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, Ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare.

De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte.

Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta.

Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos? Pentru aceea, şi cei ce suferă, după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârşind fapte bune.>> Să nu ne mirăm de suferinţele în care ne găsim, ci să ne mirăm de faptul că, astăzi, încă, suntem în viaţă, şi ni s-a dat nouă timp de răscumpărare. De aceasta să ne mirăm, de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, şi să ne mai mirăm de perseverenţa noastră în a nu asculta Evanghelia…

Nu exista comentarii »

Principiul foarte clar ce se poate extrage din textele care urmeaza ale Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Iustin Popovici este că Domnului i se cuvine sufletul şi trupul nostru, adică întreaga noastră viaţă, pe când cezarului, sau statului, i se cuvin numai şi numai … taxele. Atât şi nimic mai mult. Statul este îndreptăţit doar să ceară taxele prin care îşi întreţine construcţia sa menită, legitim, să ţină ordinea publică, siguranţa persoanelor şi a proprietăţilor. Atât şi nimic mai mult. Orice depăşeşte acest principiu este ultragiu adus lui Dumnezeu. De la pretenţiile împăraţilor vechi de a fi cinstiţi precum zeii, de la impunerea cu forţa a unei religii dominante, până la războiul făţiş dus împotriva lui Dumnezeu, începând cu Revoluţia Franceză, statul, când îşi depăşeşte graniţele legitimităţii sale, este izvor de nenumărate, sângeroase şi cumplite prigoniri ale lui Hristos şi Bisericii Sale. Continuare »

Nu exista comentarii »

Sfantul Macarie Egipteanul

De ziua praznuirii Sf. Macarie Egipteanul, vrem sa impartasim cateva scurte fragmente din scrierile sale care privesc dobandirea, prin experierea discernamantului, a harului înnoitor. Discernmantul este crucial pentru supravietuirea, în aceste timpuri, a crestinului ortodox, confruntat cu un adevarat asalt al duhului desertciunii lumesti si uraciunii diavolesti. Astazi crestinul traieste în ceea ce filosofii au numit societatea de-centrata, societatea rupta de cadrele traditionale, în care binele si raul erau valori obiective, împartasite comunitar de membrii comunitatii. Nu, acum, binele si raul nu mai sunt valori obiective, ele nu mai fac parte dintr-un mediu în care persoana umana îsi exercita vointa sa. Acum, binele si raul sunt constructe, artefacte, sunt generate, spune omul post-modern, de unica alegere a vointei umane libere, autonome. Binele si raul au devenit, de fapt, cheful fiecaruia.

De aceea, ce era real pentru crestinul de altadata este cu atat mai real si urgent pentru noi. Daca, în acele timpuri în care modelul era virtutea, crestinul era chemat la îndepartarea de lume, la dobandirea harului prin lucrarea neîncetata, dureroasa, a poruncilor dumnezeiesti, prin cercetarea permanenta a duhurilor, cu atat mai mult acum, astazi, suntem chemati sa dobandim, sa învatam, sa cernem binele de rau, sa iesim din temnita subiectivitatii, din roadele gandului pur omenesc. În aceasta lume pustie de Dumnezeu, ne zbatem ca pestii ramasi dupa ce marea a secat.

Pentru ca modelul, în aceste vremuri, departe de a fi virtutea, este fara-de-legea, sau vietuirea împotriva Legii Duhului, a Cuvantului lui Dumnezeu. Dar noi nu putem vedea binele si raul, daca nu gustam din straina, de acest veac, savoare a harului dumnezeiesc, daca nu gustam din vesnicie.

Aceasta se face, în primul rand, prin credinta si prin cercare, prin rugaciune fierbinte si prin trezvie, prin suferinta inimii, prin staruinta necurmata si prin sinceritate necrutatoare cu noi însine. Continuare »

Nu exista comentarii »

Marcu, 11, 11-23

„Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Şi, vorbind, i-a zis: «De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce». Şi ucenicii Lui ascultau. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: «Nu este, oare, scris: Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari».

Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: «Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat». Şi răspunzând, Iisus le-a zis: «Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice»”. Continuare »

1 Comentariu »

Sfânta Tradiţie a Bisericii ne-a transmis nouă, prin jertfa sfinţilor, nestematele duhovniceşti ale invataturilor si pildelor unor oameni care, lepădându-se de sine, au luat Calea cea strâmtă a Crucii Mântuitorului. Aceste nestemate duhovniceşti sunt întrupări, prin împlinirea poruncilor Mântuitorului, ale harului dumnezeiesc. Ele sunt însă supuse unui groaznic proces de falsificare, de izgonire a tot ceea ce este duhovnicesc şi autentic în ele, sunt, pe scurt, aruncate porcilor, adică sunt puse în slujba patimilor din noi. Astfel, “smerenia” şi “ascultarea” devin arme de putere, strategii disciplinare, modalităţi de a falsifica Adevărul, de a pune lumina sub obroc, de a răstălmăci Evanghelia, canoanele, învăţăturile sfinţilor, cu singurul scop de a obţine acel simulacru de creştinism, îmbinare unică de relativism şi disciplină cazonă, al cărei semn distinctiv va fi lipsa libertăţii harului. Este acel gen de “creştinism” care îl va aplauda vânjos pe Antihrist si i se va pleca lui. “Creştinismul” este definit in modul cel mai absurd si mai fals drept o “disciplină“, al carei scop este doar mentinerea “ordinii” si impiedicarea anarhiei, in timp ce viata Bisericii este redusa la o Lege mai drastica si mai impilatoare decat Legea mozaica, din care ne-a liberat Hristos. Autoritatea sacramentala a episcopilor este inteleasa ca o “putere” absoluta si suprema, care ne garanteaza mantuirea prin simpla obedienta de tip militar fata de ea. Continuare »

9 Comentarii »

Din Sf. Nicolae Velimirovici, Proloage (pericopa de pe 10 ianuarie):

Predică Despre creşterea treptată a vieţii duhovniceşti Oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvîntul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvîrşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul (Evrei 5 : 13-14). Continuare »

Nu exista comentarii »

Astazi se citesc mai multe fragmente din sfintele scripturi, toate referindu-se la prefigurarea botezului in V.T. dar si in Noul Testament prin Sf. Ioan Botezatorul: Astfel, se citesc din VT: Cartea Facerii, 1, 1-13 Cartea a IV-a a Regilor (vindecarea leprosului Neeman in apele Iordanului) 5, 9-14

Isaia 49, 8-15

Te-am făcut şi Te-am hotărât Legământ al poporului, ca să aşezi rânduială în ţară şi să dai fiecăruia moştenirile nimicite!” Ca să zici celor robiţi: “Ieşiţi!” şi celor care sunt în întuneric: “Veniţi la lumină!”…

Sionul zicea: “Domnul m-a părăsit şi Stăpânul meu m-a uitat!” Oare femeia uită pe pruncul ei şi de rodul pântecelui ei n-are ea milă? Chiar când ea îl va uita, Eu nu te voi uita pe tine.

Din Noul Testament

Sf. Ap. Pavel – 1. Corinteni, cap. 9:

Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi; Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deşi eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege; Cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără lege, deşi nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce n-au Legea;

Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la ea. Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi.

Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă. Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer,Ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic.

Ev. Luca, 3, 1-18:

„În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor. Precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul: «Este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede. Şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu». Deci zicea Ioan mulţimilor care veneau să se boteze de el: «Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc». Şi mulţimile îl întrebau, zicând: «Ce să facem deci?». Răspunzând, Ioan le zicea: «Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea». Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au spus: «Învăţătorule, noi ce să facem?». El le-a răspuns: «Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit». Şi îl întrebau şi ostaşii, zicând: «Dar noi ce să facem?». Şi le-a zis: «Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră». Iar poporul fiind în aşteptare şi întrebându-se toţi despre Ioan în cugetele lor: «Nu cumva el este Hristosul?». A răspuns Ioan tuturor, zicând: «Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc, a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în jitniţa Sa, iar pleava o va arde cu foc nestins». Încă şi alte multe îndemnând, propovăduia poporului vestea cea bună.”

1 Comentariu »