Război întru Cuvânt

Inregistrare VIDEO SI AUDIO realizata la 31 AUGUST 2010:

*

“Eu n-as primi asa ceva… Este o chestie personala“

- Parintele Mihail: Problema actelor cu cip, care urmeaza sa vina, stim cu totii ca nu sunt bune…

- Parintele Arsenie: Parinte draga, mai intai [ca] se face zgomot prea devreme. Zgomotul asta este in favoarea dusmanului. Mi-a placut raspunsul Patriarhului Greciei: miroase a 666 in ce fac astilalti. Raspunsul meu e asta: eu n-as primi asa ceva.

- Parintele Mihail: Nici noi nu il primim.

- Parintele Arsenie: Dar inseamna ca iti pui si capul la bataie. Asa ca-i o chestie personala.

- Parintele Mihail: Acuma, au sustinut unii parinti ca crestinii care au acte cu cip n-ar mai trebui dezlegati la Taina Spovedaniei, nici impartasiti, iar ca preotii daca au… Continuare»

80 Comentarii »

• Cititi pentru aceasta Duminica si: PORUNCILE LUI DUMNEZEU – CUM SA LE INTELEGEM? CE SA FACEM CA SA MOSTENIM VIATA DE VECI?

***

“În vremea aceea s-a apropiat un învăţător de lege şi, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat…”

“(…) Exista o categorie de oameni invatati, care, luand-o inainte, il ispitesc pe Dumnezeu. Oricine o ia inainte si nu ramane in invatatura lui Hristos, nu are Dumnezeu; Cel ce ramane in invatatura lui Hristos, acela are si pe Tatal, si pe Fiul. Daca cineva vine la voi si nu aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa (II Ioan 1, 10). Continuare»

11 Comentarii »

Duminica a XV-a după Rusalii (Porunca cea mai mare din lege) Matei 22, 35-46

În vremea aceea s-a apropiat un învăţător de lege şi, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în lege? Iar Iisus i-a răspuns: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este întâia şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia, este: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată legea şi proorocii.

Şi, fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus zicând: ce vi se pare vouă despre Hristos? Al cui fiu este? Şi ei I-au răspuns: al lui David. El i-a întrebat iarăşi, cum atunci David, cu duhul, Îl numeşte pe El Domn, când zice: zis-a Domnul Domnului Meu: şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Deci, dacă David Îl numeşte pe El Domn, cum este fiu al Lui?

Dar nimeni nu putea să-I răspundă o vorbă şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe pe El ceva.

“Cand invatatorul de lege, care stia bine legea, Il intreaba, ispitind pe Domnul, care este cea dintai porunca, Domnul a zis: “sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau…” si S-a grabit sa dea si a doua porunca – nu a fost intrebat pentru a doua, dar de la Sine a spus-o – “sa iubesti pe aproapele ca insuti pe tine”. Si a adaugat: “de aceste doua porunci atarna toata Legea si Proorocii”. Prin asta putem sa vedem ca orisice vrem sa intelegem in gandirea noastra duhovniceasca, in intelegerea noastra teologica, daca nu stim sa raportam la aceste doua porunci, inseamna ca… inca nu am inteles.

Intotdeauna trebuie sa ne nevoim – asta pentru noi este o nevointa – sa ne amintim de dragostea de Dumnezeu si de dragostea de aproapele. Si pentru ce?

Porunca lui Dumnezeu nu este atat porunca ce trebuie sa facem, cat o descoperire cine este Dumnezeu, fiindca Dumnezeu ne da ca porunca chipul Lui, ca intr-acel chip sa ne asemanam. Noi din fire purtam chip dumnezeiesc, ca zice ca “a facut pe om chipul si asemanarea lui Dumnezeu“, dar asemanarea a ramas in libertatea noastra, printr-un continuu dialog cu Facatorul nostru, sa o insusim. Chipul il avem, dar asemanarea ramane in libertatea noastra, sa ne-o insusim. Libertatea noastra ca alegere, nu ca putere, ca numai Dumnezeu ne poate da puterea sa devenim ca Dumnezeu, dar alegerea trebuie sa fie a noastra si pentru alegerea noastra trebuie sa cerem de la Dumnezeu ceea ce este cu neputinta omului, adica… sa devenim ca Dumnezeu. Continuare»

5 Comentarii »

„O mare primejdie a vremurilor noastre şi a mişcării celor ce vin la Ortodoxie este ceea ce am putea numi, într-un limbaj mai puţin academic, fenomenul «maimuţoilor duhovniceşti» - oameni care sunt ortodocşi în exterior, ba chiar se şi mândresc pentru că sunt foarte corecţi în ortodoxia lor, însă în adâncurile lor nu sunt schimbaţi cu adevărat, nu sporesc în ortodoxie, rămânând în mare măsură tributari lumii moderne, care îşi are rădăcinile în anticreştinism. Pentru că nu sporesc, aceştia nu văd cât de profund este conflictul dintre adevărata Ortodoxie şi lumea pe care ei nu au lăsat-o în urmă. În opoziţie cu aceasta, o convertire la adevărata Ortodoxie trebuie să fie totală; trebuie să schimbe tot ceea ce faci, felul cum priveşti lucrurile, cum valorizezi tot ceea ce ţi se întâmplă în viaţă. Altfel, ortodoxia nu va fi decât o altă sectă, deosebindu-se doar în exterior de alte secte precum a mormonilor, de pildă. (…) Poziţia noastră poate fi deosebit de precară, chiar dacă adoptăm postura de «ortodox fundamentalist» care stă în colţul lui, zicând: «Asta cred şi orice altceva este rău». Este o poziţie cât se poate de nerealistă, pentru că trebuie să ai contact cu lumea: copiii voştri merg la şcoală, voi citiţi ziare, vă întâlniţi cu oameni ce cred lucruri diferite sau chiar cu ortodocşi care nu ştiu prea bine ce cred. Dacă nu sunteţi conştienţi de ceea ce se petrece, ortodoxia voastră va fi molipsită, fără ca măcar să băgaţi de seamă, de tot felul de idei moderne. Veţi ajunge să mergeţi la biserică duminica, iar restul săptămânii să trăiţi după standarde diferite, ceea ce este un adevărat dezastru…“.

Un curs de supravieţuire ortodoxă

Principala trăsătură caracteristică a gândirii ortodoxe este aceea că ea nu urmăreşte să aranjeze concepte separate în funcţie de cerinţele credinţei, ci mai curând să înalţe raţiunea însăşi deasupra nivelului obişnuit să caute să înalţe însăşi obârşia înţelegerii, înseşi mijloacele gândirii, până la a se învoi bucuros cu credinţa. (Ivan Kireievski)

In vara anului 1975, ca să le dea închinătorilor o temelie ortodoxă, părinţii au ţinut un curs de trei săptămâni, pe care l-au numit „Academia Teologică Noul Valaam”, după aşezământul făcut de Sf. Gherman în Alaska. Cursul a fost urmat de patru tineri aflaţi la vârsta studenţiei, toţi convertiţi. Tocmai de aceea Părintele Gherman a ţinut un cuvânt inaugural în care îi îndemnă să nu devină „convertiţi nebuni”, ci să primească Ortodoxia în chip deplin.

In săptămânile ce au urmat, Părintele Gherman a vorbit despre teologia pastorală şi despre literatură „foarte desluşit”, după cum nota Părintele Serafim într-o scrisoare; iar Părintele Serafim a ţinut o serie de prelegeri aprofundate referitoare la evoluţia gândirii occidentale de la Marea Schismă până în prezent. La cererea obştii din Etna, prelegerile Părintelui Serafim au fost înregistrate, totalizând peste şaptesprezece ore de înregistrare. Pentru toate aceste întâlniri, Părintele Serafim alcătuise planuri detaliate, punând ordine în vasta cercetare istorică şi filosofică pe care o făcuse pentru “Împărăţia omului şi împărăţia lui Dumnezeu”. Erau roadele cercetărilor sale timpurii, dar şi ale bogatei sale experienţe de creştin ortodox. Acum era mult mai bine pregătit pentru a-şi înfăţişa cunoştinţele într-un mod care să aibă o aplicabilitate practică în viaţa contemporanilor săi. El şi-a numit ciclul de prelegeri „Curs de supravieţuire”, datorită credinţei sale că, pentru a supravieţui în calitate de creştini ortodocşi în zilele acestea, oamenii trebuie să înţeleagă apostazia, să ştie de ce epoca modernă este aşa cum este. Pentru a se putea păzi, omul trebuie să cunoască strategiile vrăjmaşului său. Părintele Serafim îşi mai numea prelegerile „curs de autoapărare ortodoxă”. Continuare»

7 Comentarii »

• “Poate că aceştia sunt ultimii câţiva ani în care mai putem continua să răspândim liberi cuvântul”.
• “Ştiţi ce s-ar întâmplă dacă Hristos ar umbla astăzi prin lume? Probabil că L-ar interna într-un spital de nebuni şi L-ar droga cu tot felul de medicamente. Lumea L-ar răstigni şi acum la fel cum a făcut-o acum două mii de ani”.
• “Lumea face parte prea mult din viata noastra. Adeseori – iar în ziua de astazi, de fapt, în chip obisnuit – uitam de lumea cea cereasca. Apăsarea lumescului este extrem de puternica astazi, încît de multe ori pierdem din vedere ce înseamna a fi de fapt crestin”.
• „Regret acum multe din articolele „pro-zelotiste” pe care le-am publicat in Cuvantul Ortodox in anii de inceput: am contribuit la crearea unui monstru, si pentru aceasta ma caiesc!”

• “Parintele Serafim atragea atentia asupra asa-zisului ‘guru-ism’, care este Continuare»

3 Comentarii »

Noii închinători ai Americii

“Mănăstirile, pentru Biserică, pentru credinţă, sunt asemenea universităţilor, colegiilor şi clinicilor pentru ştiinţă. In zilele noastre, întemeierea unei mănăstiri tradiţionale este mai de folos decât înfiinţarea a, să zicem, două universităţi sau a o sută de şcoli”. (Constantin Leontiev)

“In societăţile ortodoxe tradiţionale, mănăstirile au fost dintotdeauna parte integrantă a vieţii duhovniceşti a celor din lume. Prin pelerinajele făcute din când în când la mănăstiri, mirenii ortodocşi se reîncarcă duhovniceşte. De la mănăstiri ei aduc plămada nelumescului în viaţa lor de fiecare zi în lume.

Vechiul obicei al pelerinajelor a ajuns acum şi în America. În anii de început ai Frăţiei părinţii popularizaseră acest obicei printr-un serial în Cuvântul Ortodox, intitulat „Pelerinaj la locurile sfinte din America”. Părintele Gherman desenase pentru închinători chiar şi o hartă a acestor locuri sfinte. Continuare»

2 Comentarii »

Vezi si:

• INCEPUTUL ANULUI BISERICESC – PRILEJ DE NOU INCEPUT BUN
• Canonul Indictionului – începutul Anului Nou (1 septembrie)
• Theologhia: 1 Septembrie – Începutul Anului Bisericesc
• Parintele Mihail: Gânduri la început de an – 1 septembrie

Rugăciune la început de an

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.

Psalmul 5

AUDIO [IPS Teofan]: DESCARCA PSALMUL 5

1. Graiurile mele ascultă-le, Doamne! Înţelege strigarea mea!

2. Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine, mă voi ruga, Doamne!

3. Dimineaţa vei auzi glasul meu; dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea.

4. Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce vicleneşte.

5. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fără de lege. Continuare»

13 Comentarii »

• Vezi si: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE CLER SI BISERICA (I): “Atunci cand clericul se laicizeaza devine impreuna-lucrator cu diavolul”

Infruntarea problemelor bisericesti

- Parinte, care este modul de rezolvare corect, atunci cand se prezinta probleme bisericesti grele?

- Sa se evite extremele; cu extremele nu se rezolva problemele. Mai demult, bacanul punea cate putin din caus in cantar, si astfel afla exactitatea si echilibra cantarul. Adica nu punea deodata mult, nici nu lua deodata mult. Cele doua extreme intotdeauna chinuiesc pe Biserica Mama, dar si cei ce le tin se chinuiesc, deoarece cele doua extreme de obicei inteapa… Este ca si cum o extrema ar tine-o indracitul, atunci cand are obraznicie duhovniceasca (dispret fata de toate) si cealalta extrema ar tine-o nebunul, atunci cand are ravna prunceasca cu ingustime de minte. Unul obraznic duhovniceste niciodata nu se intelege cu un stilist care are ravna prunceasca, ci se mananca si se lovesc, pentru ca amandoi sunt lipsiti de harul dumnezeiesc. Atunci – fereasca Dumnezeu! – cele doua extreme se pot lovi mereu si nimeni “nu le da de capat”. Cei care vor putea incovoia aceste doua capete, ca sa se uneasca – sa se impace – vor fi incununati de Hristos cu doua cununi nevestejite.

Sa luam aminte sa nu cauzam probleme in Biserica, nici sa marim micile neorinduieli omenesti ce se fac, ca sa nu pricinuim mai mare rau si sa se bucure cel viclean. Cei ce pentru o mica neorinduiala se tulbura mult si se repede deodata cu urgie, chipurile ca s-o indrepte, seamana cu paraclisierul usor la minte care, vazand o lumanare curgand, se repede deodata cu avant, chipurile ca sa o curete, dar ia grapis si oameni si sfesnice, pricinuind mai mare neorinduiala in vremea slujbei. Din pacate, in vremea noastra avem multi care o tulbura pe Biserica Mama. Dintre acestia, cei care sunt cu stiinta de carte au prins dogma cu mintea si nu cu duhul Sfintilor Parinti. Iar cei care sunt fara stiinta de carte au prins si ei dogma cu dintii si de aceea scrasnesc din dinti atunci cand discuta probleme bisericesti, si astfel se pricinuieste mai mare vatamare in Biserica de la acestia, decat de la luptatorii impotriva Ortodoxiei noastre. Este bine ca râul sa nu fie prea iute, pentru ca altfel ia totul, cioate, pietre, oameni; dar desigur nici prea domol, pentru ca va pricinui tantari…

Sunt unii care se ocupa cu critica unuia si a altuia si nu cu binele general. Unul urmareste pe celalalt mai mult decat pe sine. Cauta sa afle ce va spune sau ce va scrie celalalt, ca dupa aceea sa-l loveasca fara mila, in timp ce el insusi, de ar spune sau ar scrie acelasi lucru, l-ar sustine cu multe marturii din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parinti. Raul pe care il face este mare, pentru ca pe de-o parte nedreptateste pe aproapele sau, iar pe de alta il injoseste inaintea ochilor credinciosilor. De multe ori seamana si necredinta in sufletele celor slabi, pentru ca ii sminteste. Cei care isi justifica rautatea lor prin, chipurile, mustrarea celorlalti si nu a lor insisi, sau prin a da publicitatii situatii bisericesti – chiar si lucruri ce nu se spun – pretextand pe “spune-l Bisericii”, sa faca mai intai inceput de la mica lor biserica, familia sau Fratia lor si, daca li se va parea ca este bine, atunci sa faca de ras si Biserica Mama. Eu cred ca niciodata copiii cei buni nu o judeca pe mama lor.

Toti au nevoie de Biserica. Toti ii aduc slujirile lor, si cei cu caracter bland si cei aspri. Precum in trupul omului sunt absolut necesare si dulciurile si acriturile, chiar si papadiile amare, pentru ca fiecare are substantele si vitaminele ei, asa si in Trupul Bisericii toti sunt absolut necesari. Unul completeaza caracterul celuilalt si toti suntem datori sa suportam nu numai caracterul duhovnicesc al celuilalt, dar chiar si slabiciunile ce le are ca om. Din pacate, unii au pretentii nerationale de la ceilalti. Vor ca toti sa aiba acelasi caracter duhovnicesc cu al lor, si atunci cand cineva nu este in acord cu caracterul lor, adica sau este putin mai ingaduitor sau putin mai iute, indata trag concluzia ca nu este om duhovnicesc. Continuare»

26 Comentarii »

“Se poate sa fie putini cei alesi, dar acesta nu este un lucru nelinistitor. Biserica este Biserica lui Hristos si El o carmuieste. Nu este Biserica ce se zideste cu pietre, nisip si var de catre credinciosi si se distruge de focul barbarilor, ci este Insusi Hristos; “si cine va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, iar pe cine va cadea ea il va spulbera”. Hristos tolereaza starea lumii de astazi. Rabda si ingaduie sa lucreze harul dumnezeiesc pentru folosul poporului“.

“- Parinte, de ce nu ia nimeni pozitie fata de atatea sminteli ce se fac in Biserica?

- In chestiunile bisericesti rezolvarea unor cazuri nu se face prin a lua pozitie. Unul poate suporta o stare de lucruri facand rabdare pana cand Dumnezeu va arata ce trebuie sa faca. Altceva este sa suporte cineva o stare de lucruri si altceva s-o admita, atunci cand nu trebuie. (…) Cei ce mustra fara discernamant au intunecare duhovniceasca si rautate si ii vad pe oameni, din pacate, ca pe niste buturugi. (…) Insa oamenii eliberati de patimi indreapta raul cu bunatate, fiindca nu au rautate in ei. Daca vreodata vad putina necuratie care nu se poate indeparta, o acopera cu vreo piatra, ca sa nu se ingretoseze cel ce se va intampla s-o vada. In timp ce aceia care scurma gunoaiele seamana cu gainile…”

Cler si Biserica

- Parinte, de ce nu va faceti preot?

- Scopul este sa ne mantuim. Preotia nu este un mijloc de a se mantui omul.

- Nu v-au propus niciodata sa va faceti preot?

- De multe ori m-au silit. Cand eram in obste, ma sileau sa iau preotia si Schima mare. Scopul este ca sa devenim calugari pe dinlauntru. Pe mine aceasta ma interesa; nu ma preocupa nimic altceva. Deoarece de tanar, ca mirean, traisem unele fapte dumnezeiesti, atunci cand am mers in manastire mi-am spus: Continuare»

1 Comentariu »

PUTEREA CURATITOARE A CAINTEI

”Intreaga noastra viata pamanteasca, de la nastere si pana la cea din urma suflare a noastra, va arata la sfarsit ca un singur act concentrat. Continutul si calitatea ei se vor revela intr-o fractiune de secunda. Sa ne imaginam un pahar din cel mai limpede cristal, plin cu apa. O singura privire ne va spune daca apa e curata sau nu. Tot asa va fi si cu noi atunci cand vom fi trecut intru alt taram. Cel mai trecator reflex al inimii sau mintii noastre isi lasa urma asupra sumei totale a vietii noastre. Sa presupunem ca numai o data in intreg cursul existentei mele am avut un impuls ticalos, de moment, spre crima. Pana nu voi alunga aceasta idee din inima mea printr-un act de cainta, ea va ramane in mine ca o pata intunecata cu neputinta de ascuns.

“Ca nimic nu este acoperit care sa nu se descopere, si nimic ascuns care sa nu fie cunoscut” (Luca 12, 2).

Adeseori ne mangaiem cu gandul ca nimeni nu a vazut ceea ce am facut sau nu cunoaste ceea ce gandim. Dar, daca privim la viata aceasta ca la o pregatire pentru vesnicie, daca nazuim sa scapam de petele intunecate dinauntrul nostru, atunci imaginea se schimba.

“Daca zicem ca noi nu avem pacat, pe noi insine ne amagim si adevarul nu este-ntru noi. Daca ne marturisim pacatele, credincios este El si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de toata nedreptatea” (Ioan 1, 8.9).

Atunci cand ne caim, osandindu-ne cu hotarare inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, ne curatim inauntrul nostru. Apa din pahar e curatita, fiind trecuta prin filtrul spiritual al caintei. Astfel, atunci cand ma marturisesc, ma osandesc pe mine insumi de fiecare rau, pentru ca nu exista pacat in intreaga lume de care sa nu ma fi facut vinovat fie si numai pentru o secunda. Cine nu poate fi sigur ca a ajuns cu totul liber de puterea gandurilor patimase? Si daca pentru o clipa am fost tinut de un gand rau, unde e garantia faptului ca aceasta clipa nu se va preface in vesnicie? De aceea, intrucat nu ne putem vedea pe noi insine, trebuie sa ne marturisim riguros pacatele, ca nu cumva sa le ducem cu noi dupa moarte.

Rezistenta frontala nu este intotdeauna cel mai izbutit mod de a incerca sa respingem gandurile rele sau pur si simplu desarte. Adeseori, cea mai buna metoda este de a ne opri mintea asupra “bunei socotinte a voii Tatalui” (cf.Efeseni 1, 5) pentru noi. Pentru a ne duce viata cum se cuvine, e de o importanta covarsitoare sa stim ca inca inainte de creatia lumii, am fost meniti sa fim desavarsiti. A deprecia si micsora gandul initial al lui Dumnezeu pentru noi nu este doar eronat, e de-a dreptul un pacat. Fiindca nu vedem in noi insine, si inca si mai putin in semenii nostri, vreo virtute statornica, ne purtam unii fata de altii ca fiarele din jungla. Ce paradox este omul – contemplarea lui provoaca atat uimire si incantare, cat si consternare fata de cruzimea sa salbatica! Sufletul e constrans sa se roage pentru lume, dar rugaciunea sa nu-si va atinge niciodata pe deplin telul, intrucat nimeni si nimic nu poate priva omul de libertatea sa de a se preda raului, de a prefera luminii intunericul (cf.Ioan 3, 19). Continuare»

1 Comentariu »